Stelele

Ce sunt stelele ?


Stelele sunt uriaşe acumulări de gaze (de obicei hidrogen şi heliu) fierbinţi şi luminoase, de formă sferică. Stabilitatea lor din punct de vedere al formei se datorează, în mare parte echilibrului format între uriaşele forţe de gravitaţie (care îşi exercită forţa spre interior) şi reacţiilor termonucleare din interiorul stelei (care îşi exercită forţa spre exterior).
Văzute de pe Pământ toate stelele, cu excepţia Soarelui, par a avea acelaşi loc pe bolta cerească pentru un timp foarte îndelungat. Ele sunt într-o mişcare permanentă, iluzia stării fiind cauzată de distanţele foarte mari dintre ele şi Pământ.
Numărul stelelelor văzute cu ochiul liber de pe Pământ este în jur de 8000, dintre care 4000 din emisfera sudică, iar 4000 în emisfera nordică.
În Calea Lactee, galaxia în care se află Soarele împreună cu sistemul nostru solar, se estimează a fi câteva sute de miliarde de stele, care au fost observate cu ajutorul tehnologiilor moderne. Numărul galaxiilor cunoscute este de câteva sute de milioane, astronomii fiind convinşi că numărul lor este mult mai mare.
Cea mai apropiată stea de cea a sistemul nostru solar este Proxima Centauri, o componentă a sistemului solar format din trei stele, Alpha Centauri. Distanţa dintre cele două stele este aproximată la 4.29 ani lumină, adică 40 miliarde de kilometri.
Caracteristicile stelelor (culoarea, temperatura, luminozitatea, mărimea) variează de la stea la stea în funcţie de masa lor (cantitatea de material conţinută) şi în funcţie de modul de formare. Caracteristicile unei anumite stele variează de asemenea, din cauză schimbărilor suferite în timpul perioadei de viaţă a acesteia. Viaţa unei stele varia de la sute de milioane până la zeci de miliarde de ani tereştri.

Naşterea unei stele

Stelele iau naştere din nori de praf cosmic, a căror densitate constantă este de câteva miliarde de ori mai mică decât a atmosferei terestre.
La un moment dat, densitatea din norul de praf se măreşte într-un anumit punct, de obicei din cauza trecerii unei unde de şoc supernovice sau a unui meteorit sau asteroid.
Punctul respectiv, cu o densitate, şi astfel cu o putere gravitaţională mărită, atrage o masă tot mai mare de materie. Astfel se creează un efect în cascadă, urmând ca el să fie stabilizat în momentul în care temperatura şi presiunea creşte suficient de mult pentru a da naştere reacţiilor termonucleare din interiorul stelelei.
Dacă la început, în interiorul norului de praf cosmic era o temperatură apropiată de zero absolut ( – 273.15 oC), după formarea stelei temperatura acesteia poate atinge mai mult de 10 milioane oC.

Energia stelelor

Reacţiile termo-nucleare, care poartă numele de reacţii de fuziune în fizica nucleară, sunt cele care fac stelele să producă energie. În cele mai frecvente cazuri aceasta se găseşte sub formă de lumină, căldură şi radiaţii (de diferite frecvenţe).
Reacţiile de fuziune din interiorul stelelor, nu pot fi reproduse decât în anumite condiţii, prezente numai pe corpurile cereşti de masă foarte ridicată: temperaturi de câteva milioane de grade Celsius şi presiuni foarte mari (cauzate de forţa gravitaţională).
Reacţiile termo-nucleare constau în fuziunea a două sau mai multe nuclee de hidrogen pentru a forma un nucleu de heliu, sau unul mai complex. În urma fuziunii, 0.7 la sută din masa hidrogenului este convertită în energie, ceea ce semnifică foarte mult.
În stelele de masă scăzută, asemănătoare Soarelui, în urma proceselor de fuziune rezultă materiale relativ simple, cu un număr atomic mic, cum ar fi heliu(2) sau litiu (3).
În urma fuziunii din stele cu o masă ridicată rezultă însă materiale mult mai complexe, cu un număr atomic mare.
Fie mari sau mici, stelele care au o masă suficientă pentru realizarea reacţiilor termo-nucleare; pot „arde” un timp foarte îndelungat, deoarece la început toate sunt compuse în cea mai mare parte din hidrogen.
Oameni de ştiinţă încearcă în continuare să realizeze procesul de „fuziune la rece”, o reacţie asemănătoare celei din stele, care să se poată realiza la temperaturi mai scăzute. Folosind un astfel de procedeu, apa ar putea devenii combustibilul de bază al planetei, un litru de apă echivalând aproximativ 500 de litri de benzină.
Nebuloase
Nebuloasele sunt nori de gaz, sau orice alte obiecte formate din material cosmic, care nu au o masă suficientă pentru a forma o stea.
Nebuloasele luminoase sunt de obicei nori de praf cosmic care reflectă sau dispersează lumina provenită de la stele sau alte corpuri cereşti care produc lumină. Ele sunt rămăşiţele stelelor care, rămânând fără energie, mor. Există şi nebuloase care dispersează lumina (roşie sau verde) provenită de la stelele „tinere” din interiorul lor. Unele nebuloase au fost confundate cu grupuri de stele sau chiar cu galaxi, dar folosind tehnologii avansate şi telescoape performante, oamenii de ştiinţă le-au reclasificat.
Nebuloasele întunecate sunt formate din praf cosmic, care absoarbe o mare parte din radiaţii. Ele sunt observate, de obicei, dacă absorb lumina transmisă de stele sau nebuloase luminoase. Aceste corpuri cereşti au o masă puţin mai mare decât a Soarelui. Astfel, câte odată ele formează noi stele.

Tipuri de stele
În funcţie de caracteristici stelele pot face parte din una din cele şase categorii:
• Stelele galbene sunt stelele de dimenisiuni normale. Din acestă categorie face parte şi Soarele. Ele eu o perioadă de viaţă de până la 12 miliarde de ani tereştri. Terminându-şi rezervele de hidrogen, astfel de stele se transformă în superuriaşe roşi, apoi în nebuloase în al căror centru se află o pitică albă, care devine din ce în ce mai greu de observat.
• Superuriaşe sunt stele normale, al căror centru se transformă prin reacţii de fuziune în materiale tot mai grele, începând cu hidrogenul şi treminând cu fierul, cu o temperatura care poate atinge câteva miliarde de grade Celsius. Suprafaţa acestor stele are temperaturi de până la 6500 oC, având culori variabile între albastru-verzui şi roşu. Ele sunt mai luminoase decât Soarele, deoarece au o suprafaţă mult mai mare. Marea majoritate a acestor stele explodează, transformându-se în supernove atunci când centrul lor conţine în mare parte fier.
• Supernovele sunt stelele rezultate în urma exploziei unei superuriaşe. O astfel de explozie poate lumina o galaxie întreagă pentru un timp destul de îndelungat. Supernovele pot părea la început de pe planete mai îndepărtate ca fiind stele foarte noi, care sunt încă în curs de formare. Din astfel de stele, care de altfel au volumul cel mai mare, se pot naşte gaurile negre, dacă nucleul stelei are o masă suficientă.
• Piticele albe reprezintă aproximativ 10% din masa unei superuriaşe roşii care a murit, neavând sufiecientă masă pentru a exploda într-o supernovă. Mărimea unei astfel de stele este doar puţin mai mare decât a Pământului, densitatea fiind însă mult mai mare decât a oricărui material existent pe Terra (mai mult de 1,4 tone/cm3). Astfel de stele strălucesc foarte slab în interiorul unei nebuloase, în final stingându-se complet.
O stea îşi poate schimba caracteristicile, astfel încât poate face parte din mai multe categorii pe parcursul vieţii ei.
Cursa pentru cucerirea spaţiului
Folosind tehnologii din ce în ce mai avansate, oamenii de ştiinţă au reuşit să descopere şi să studieze stele dintre cele mai îndepărtate, pe baza luminii emise de acestea şi pe baza spectrului căruia aceasta aparţine.
Cu ajutorul telescopului Hubble s-au putut aduna date importante despre stele, cât şi despre anumite planete. Pe baza acestor date, folosind computere foarte performante, se pot face calcule precise asupra duratei de viaţă, mărimii şi distanţei exacte de la Pământ, masei, temperaturii precum şi multe alte caracteristici ale stelelor respective .
Proiectele spaţile mai recente îşi propun trimiterea unor expediţii în afara sistemului nostru solar. Cele mai greu de evitat obstacole sunt distanţa enorma ce trebuie parcursă şi viteza foarte mică a navelor spaţiale (comparată cu cea a luminii) realizate cu tehnologia deţinută astăzi. O expediţie doar până la marginea sistemului nostru solar ar dura mulţi ani tereştri. Cel mai depărtat corp ceresc pe care a păşit un om este Luna, singurul satelit natural al Pământului.
Oamenii de ştiinţă se mulţumesc pentru moment cu analize spectrale şi studii efectuate de prin apropierea Pământului .

Tyche

Oamenii de ştiinţă cred că un telescop al NASA a descoperit o nouă planetă, a noua a sistemului nostru solar, numită Tyche. Noua planetă ar avea o masă de 5.300 de ori mai mare ca a Pământului!
Tyche este o planetă-gigant gazoasă cu o masă de 4 ori mai mare decât cea a lui Jupiter, iar oamenii de ştiinţă cred că se găseşte în Norul lui Oort. Orbita lui Tyche este de 15.000 de ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Terrei şi de 375 de ori mai îndepărtată decât cea a lui Pluto, acesta fiind motivul pentru care această planetă nu a fost descoperită până acum.
Cercetătorii cred că dovada existenţei lui Tyche a fost obţinută de NASA graţie telescopului spaţial Wise, rămânând doar ca datele să fie analizate.
În aprilie va fi făcută publică prima tranşă de informaţii adunate de Wise, iar astrofizicienii sunt siguri că în maximum doi ani existenţa lui Tyche va fi demonstrată. Odată ce localizarea lui Tyche este realizată, alte telescoape vor fi îndreptate spre planetă, pentru a-i confirma existenţa.
Ca Tyche să fie considerată drept a noua planetă a sistemului solar este nevoie de aprobarea IAU (International Astronomical Union). Principalul argument împotriva clasificării lui Tyche ca parte a sistemului solar este faptul că planeta s-a format în jurul altei stele, fiind abia ulterior captată de câmpul gravitaţional al Soarelui. Este posibil ca IAU să creeze o nouă categorie pentru Tyche, susţin specialiştii. De asemenea, IAU ar putea alege alt nume pentru această planetă.
Dacă ipoteza existenţei lui Tyche se confirmă, planeta ar fi compusă în mare parte din hidrogen şi heliu, având o atmosferă similară cu cea a lui Jupiter. De asemenea, se aşteaptă ca planeta să aibă şi sateliţi, precum celelalte planete exterioare ale Sistemului Solar.
Temperatura planetei se estimează a fi de -73 grade Celsius, de 4-5 ori mai cald ca pe Pluto. "Această căldură se păstrează de la momentul formării planetei. Durează ca un obiect de aceste dimensiuni să se răcească", explică un specialist.
Dacă datele NASA confirmă existenţa lui Tyche, sistemul solar ar putea fi compus, încă o dată, din 9 planete.

Quasarii

Un quasar este un nucleu galactic activ îndepărt, care emite enorme cantități de energie. Quasarii au fost identificați inițial ca surse cvasi-punctiforme de radiație electromagnetică (incluzând unde radio și lumină vizibilă), asemănătoare prin aceasta stelelor, mai curând decât galaxiilor, care sunt surse extinse. Asfel se explică numele de quasar, o contracție a denumirii în limba engleză quasi-stellar radio source (sursă radio cvasi-stelară). Natura acestor obiecte a fost inițial controversată, rămânând astfel până în anii 1980. Astăzi există un consens științific în această privință: un quasar este o regiune compactă, cu rază de 10 până la 10.000 de ori raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de creștere
Quasarii sunt prin excelență obiecte cosmice foarte îndepărtate. Cel mai apropiat quasar (din cei peste 120.000 recenzați până acum[1] se află la o distanță de 240 megaparseci, (~ 780 milioane de ani lumină), iar cel mai îndepărtat (numit CFHQS J2329-0301, cu un decalaj spectral de 6,3 [2]) la aproape 13 miliarde de ani lumină. Dacă se ia în considerare că Universul s-a născut în urmă aproximativ 13,7 miliarde de ani, înseamnă că lumina acestui ultim quasar a fost emisă când Universul avea mai puțin de 1 miliard de ani. Astronomii din echipa franco-canadiană care a descoperit acest quasar estimează că masa totală a găurii negre din centrul său atinge cam 500 de milioane de mase solare.
Cel mai luminos quasar observat vreodată (botezat 3C 273 și aflat în constelația Virgo) are o magnitudine absolută de circa 12,9, însă o magnitudine relativă de –26,7. Asta înseamnă că dacă acest obiect celest ar fi la o distanță de aproximativ 33 de ani lumină de Terra, ar lumina la fel de intens precum Soarele.
Prin 1962, astronomul australian Cyril Hazard de la Universitatea Sydney, cerceta cerul cu ajutorul unui radiotelescop. Într-una din nopţi a găsit o radiosursă puternică pe care, datorită imperfecţiunilor echipamentului, nu a putut să o localizeze cu precizie. El a remarcat că, ori de câte ori Luna acoperea constelaţia Fecioara, emisia misterioasă înceta. Astfel, el a ajuns la concluzia că radiosursa se afla undeva pe direcţia amintitei constelaţii. Pentru măsurători mai precise, el a apelat la John Bolton, directorului unui radiotelescop nou-nouţ, construit la Parkes, Australia. Cei doi cercetători încercau să descopere corpul ceresc capabil să emită semnale radio atât de intense. Nici noul radiotelescop nu era destul de precis. De aceea, s-au gândit să apeleze din nou la Lună. Marcând cu precizie momentele de dispariţie şi de apariţie a semnalelor, se puteau calcula coordonatele misteriosului obiect. Pe coordonatele calculate a fost descoperit un corp ceresc catalogat sub indicele 3C273.
O data ce ştirea descoperirii obiectului 3C273 s-a răspândit in lumea astronomilor, mai multe telescoape s-au îndreptat spre cer în căutare de informaţii suplimentare. Astronomul Maarten Schmidt, de la Observatorul Mount Palomar, i-a înregistrat (măsurătoare banală ) spectrul în domeniul vizibil. Analizând spectrograma, Schmidt s-a trezit in fata unui rezultat cu totul neaşteptat: liniile spectrale erau puternic deplasate spre roşu. Şi cum de la Hubble încoace ştim ca spectrul unui obiect cosmic este cu atât mai decalat spre roşu cu cât se află mai departe de noi, atunci obiectul nostru ar trebui să se afle îngrozitor de departe. Calculând distanţa corespunzătoare şi raportând-o la cantitatea de radiaţie recepţionată, Schmidt a constatat că 3C273 ar emite mai multă energie decât câteva sute de galaxii mari! Prima sursă cvasistelară îşi începea drumul în lucrările de specialitate, în manualele de astronomie şi, desigur, în articolele de popularizare a ştiinţei.
Din acest moment astronomii au căutat şi au descoperit numeroşi quasari. La unii dintre ei s-a constatat un lucru ciudat. Luminozitatea lor, în domeniul radiaţiei X, varia foarte brusc. Aceasta creştea de câteva zeci de ori în numai câteva zile. Deoarece nici o perturbaţie nu se propagă mai repede decât lumina, rezulta că sursa emiţătoare nu ar trebui să fie mai mare de câteva săptămâni-lumină. Mister. Problema cu misterele este că trebuie să le găseşti o explicaţie raţională. Să sistematizăm un pic lucrurile.
În domeniul quasarilor, astronomii au identificat, în cele din urmă, câteva probleme principale. În acest moment ei caută să răspundă la numai 4 întrebări:
1.Ce legătură există între quasari, stele si galaxii?
2.Cât timp pot emite quasarii cantităţile uriaşe de energie măsurate de astronomi?
3.Pe o rază de un milion de ani-lumină au existat în trecut de 1000 de ori mai multi quasari decât în prezent. De ce sunt ei mai puţin numeroşi în prezent decât în trecut?
4.Cum produc quasarii uriaşa cantitate de energie disipată în spaţiu?
Aceste întrebări scurte şi clare impun răspunsuri pe măsură. Din păcate, la nivelul actual al cunoaşterii, lucrurile nu sunt nicidecum atât de simple cum ne-am dori. Aşa că ne întoarcem la subiectul nostru preferat.
Una dintre primele ipoteze, emisă la scurt timp după descoperirea întâiului quasar, presupunea că aceştia se adăpostesc în centrul unor galaxii, foarte probabil in nucleu. Un timp s-a încercat să se demonstreze ca multe dintre fenomenele observate la quasari se produc, într-o forma atenuată, şi în nucleele active ale unora dintre galaxiile gigante din apropierea Căii Lactee. Cu aceasta ocazie, s-au descoperit o sumedenie de tipuri de nuclee galactice active. Unii specialişti cred că procesele ce au loc în cadrul lor sunt faze iniţiale ale dezvoltării quasarilor. Alţii susţin că nucleele galactice active nu au nici o legătură cu quasarii. Argumentul acestora din urmă este greu de combătut: luminozitatea quasarilor este cu mult mai mare decât cea a nucleelor galactice active.
În 1973, Jerry Kristian, de la Observatorul Mount Palomar, a arătat că, dacă într-adevăr quasarii s-ar adăposti în centrul anumitor galaxii, atunci imaginile quasarilor mai apropiaţi ar trebui să prezinte un fel de halou difuz, provocat de stelele din galaxia gazda. Din păcate, proba este foarte greu de făcut, Un obiect atât de luminos, cum este quasarul, va masca lumina mult mai slabă, emisă de stelele învecinate. Şi apoi, telescoapele terestre sunt orbite de atâta atmosferă. Ne rămâne o singură cale de a detecta fenomenul amintit: telescopul Hubble, în care astronomii şi-au pus toate speranţele pentru descifrarea enigmelor Universului.
Fiind plasat în spaţiu, dincolo de ecranul atmosferic, acesta ne poate oferi imagini extrem de clare ale cosmosului îndepărtat.
O altă ipoteză interesantă este legată de existenţa unor găuri negre gigantice, cu masa de un miliard de ori mai mare decât cea a Soarelui şi cu dimensiuni neglijabile, care absorb toata materia din spaţiul înconjurător. Conform calculelor, 40% din materia atrasă de gaura neagră se transformă în energie pură. Acest mecanism este de 100 de ori mai eficient decât reacţiile termonucleare, care se produc în stele. Această ipoteza are slăbiciunea ei: o gaură neagră ar absorbi rapid toată materia din jur, iar quasarul ar „muri” de tânăr.
Acum avem două ipoteze. Care dintre ele se apropie mai mult de adevăr?
Aşa cum spuneam, astronomii şi-au pus toate speranţele in telescopul spaţial Hubble, care, neperturbat de atmosfera terestră, ar fi trebuit să ne ofere informaţii detaliate despre Universul îndepărtat. Din păcate, imediat după plasarea sa pe orbită, în 1990, s-au constatat grave erori de proiectare, care l-au transformat într-un fel de deşeu cosmic îngrozitor de scump. Cum menirea inginerilor este tocmai aceea de a găsi soluţii pentru propriile lor greşeli si la probleme de nerezolvat, cei de la NASA s-au pus pe treabă şi, la numai 3 ani, în 1993, astronauţii americani reparau, pe orbita, uriaşul telescop.
Deşi Hubble este o unealtă fără egal, problemele nu se sfârşesc aici. Imaginaţi-vă că trebuie să identificaţi marca unui automobil care se deplasează printr-o ninsoare densă, cu farurile aprinse. Veţi face cât mai multe fotografii ale automobilului. Apoi veţi analiza pe calculator fiecare imagine în parte, le veţi suprapune una peste alta (pentru „intensificarea” detaliilor care se repetă în mai multe imagini) şi veţi căuta să „extrageţi” lumina farurilor. În imaginea rămasă veţi putea, eventual, să recunoaşteţi marca automobilului. Cam aşa fac şi astronomii. Şi ce au găsit ei?
Astronomul Michael Disney, de la Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, a analizat imaginile a 34 de quasari şi, analizându-le după metodologia indicată mai sus, a constatat că 75% dintre ei aveau un halou difuz şi slab, întocmai ca cel prezis de Jerry Kristian. Deci mulţi quasari sunt adăpostiţi de galaxii gazdă. Mai mult decât atât, s-a mai descoperit un lucru interesant. Foarte multe „gazde”, aproape 75%, interacţionau puternic cu galaxii învecinate sau, altfel spus, se ciocneau între ele. Imaginile au arătat că, în acest caz, stelele şi gazul interstelar sunt atrase către o gaură neagră aflată în centrul uneia dintre galaxii. Deci am ajuns acum şi la confirmarea celei de-a doua ipoteze. Acest ultim mecanism explică variaţia numărului de quasari pe măsura îmbătrânirii Universului. Galaxiile nu au apărut imediat după Big Bang, ci ceva mai târziu. De aceea, cei mai îndepărtaţi quasari se află la cel mult 11 miliarde de ani-lumină de noi. Pe măsură ce se formau galaxiile, numărul de ciocniri dintre ele creştea, ceea ce a dus la apariţia unui număr mare de quasari. Şi, în sfârşit, astăzi, deoarece expansiunea Universului a dus la mărirea distanţelor intergalactice şi, implicit, la scăderea probabilităţii unei ciocniri, avem un număr mai redus de quasari.
Pe de altă parte, astronomii cred că au reuşit să detecteze obiectele cosmice rezultate în urma consumării combustibilului quasarilor. Astfel, galaxia eliptică, M87, aflată în centrul constelaţiei Fecioara, la 50 de milioane de ani-lumină de Pământ, are un nucleu activ care emite energie pe aceeaşi gamă de lungimi de undă ca un quasar, dar cu o intensitate de 1000 de ori mai mică. Analizând spectrul acestui nucleu, ei au constatat o deplasare spre albastru pe o parte a nucleului (ceea ce înseamnă că el se apropie de Pământ), în timp ce pe partea diametral opusă au constatat spre roşu (ceea ce semnifică o îndepărtare de Pământ). Interpretarea acestui fenomen este simplă: avem de-a face cu un uriaş disc de gaz fierbinte, aflat în mişcare de rotaţie rapidă. Dar el ar trebui să se destrame din cauza forţei centrifuge. Ceva îi menţine coeziunea, iar acel ceva nu poate fi altceva, conform calculelor, decât o gaură neagră cu o masă echivalentă cu 3 miliarde de mase solare…Un asemenea obiect ar trebui să declanşeze mecanismul energetic al unui quasar. Sau, altfel spus, nucleul galaxiei M87 a fost cândva, acum câteva miliarde de ani, un quasar care şi-a risipit energia în Univers. Acum a murit şi noi nu-i vedem altceva decât cenuşa…

Imparati romani

Scurta descriere biografica

CAESAR (100-44 i. Hr.)-initial congnomen al gintii Iulia, din care au descins - Iulius Caesar - Augustus - Tiberius - Caligula. Claudius, primul imparat strain familiei Iulia, a preluat acest congnomen ca numai in titulatura imperial, iar dupa el de toti imparatii. Incepand cu Hadrian, congnomenul Caesarera acordat si persoanelor destinate oficial pentru a succeda imparati romani. Actiunea lui Caesar a atras dupa sine in primul rand distrugerea definitiva a Republicii Romane, ca aceasta actiune a fost identica cu �imboldul decisiv" care a distrus vechile structuri. Fara interventiile lui Caesar si fara esecul dictaturii sale atat principatul lui Augustus, cat si lungul sir al imparatilor romani ar fi de neconceput. De aceea a fost posibila identificarea lui Caesar atat cu demagogul, cat si cu �aut-sider-ul", atat cu despotul, cat si cu parintele patriei. Caesar ramane in orice caz ultimul si cel mai mare dictator al Republicii Romane.

AUGUSTUS (27 I. Hr. -14 D. Hr.)-imparat roman, a adus bazele stapanirii sale la numitorul cel mai rational pe care il ingaduiau intelepciunea politica si renuntarea diplomatica la intregul adevar. �Eu i-am intrecut pe toti cetatenii prin autoritatea (auctoritas) mea personala, in privinta puterii conferite de drept (potestas), insa nu am detinut mai mult decat colegii cu care am exercitat succesiv magistraturi". Autoritatea evanghelistului atarna greu, ea a favorizat imaginea ca Augustus ar fi fost, aidoma pruncului nascut la Bethlehem, un instrument al providentei dumnezeiesti.

TIBERIUS (14-37) - era fiul lui- Ti. Claudius Nero si al - Liviei. Dupa moartea tatalui sau, de la varsta de 9 ani, a crescut in casa lui Augustus unde a primit o temeinica educatie si cunostinte in domeniul literaturii, juridicii si militariei, a tehnicii. Prin masurile luate T. s-a dovedit un excelent administrator. A asigurat prosperitatea provinciei, a gospodarit cu chibzuinta si finantele statului, sporind tezaurul fara sa introduca noi impozite. Pentru redresarea finantelor a varsat in tezaurul public zece milioane de sesterti din averea personala.

CALIGULA (37-41)-(Caius Caesar Germanicus), poreclit Caligula, dupa incaltamintea de simplu soldat pe care o purta in campanii. La educarea tanarului Caius a contribuit, pe langa mama sa si imparatul Livia. A fost popular in randurile armatei si ale poporului datorita tatalui sau. A adus din Grecia statui celebre carora le-a taiat capetele si le-a inlocuit cu al sau, comportament care i-a facut pe contemporani sa-l socoteasca bolnav. A cheltuit toate sumele aflate in tezaurul public, a introdus impozite noi, a reintrodus lex majestatis si a executat multi oameni avuti ori influenti, pentru a le lua averile sau din placerea de a ucide.

CLAUDIUS (41-54)-era fiul lui Drusus cel Batran si al Antoninei. Era foarte instruit, cunostea limba greaca si ertusca, se preocupa de arheologie, era bun orator. A scris mai multe carti care s-au bucurat de succes. In timpul sau a fost consolidat si perfectat-consiliul principelui prin infiintarea unor departamente ale acestuia la conducerea carora au fost numiti liberti, bine instruiti, buni cunoscatori ai administratiei de stat si cu o competenta indiscutabila. A restabilit ordinea in finantele statului, a ordonat un recensamant in Imperiu, a ameliorat situatia sclavilor si a intreprins mari lucrari publice.

NERO (54-68)- (Lucius Domitius Ahenobarbus)- a manifestat interes deosebit pentru arta, literatura, retorica, filozofie, muzica, desen. Admirator al culturii grecesti i-a protejat pe greci si in general aristocratia provenita din provincii rasaritene ceea ce ia nemultumit pe senatori, aristocratia romana era revoltata si de aparitiile sale pe scena, in public. A lasat in schimb guvernarea provinciei pe seama consilierilor sai- Mucianus, Vespasianus, Corbulo, care fiind buni administratori au contribuit la prosperarea lor economica. Dar cheltuielile necesitate de constructii, de serbari si jocuri, de petrecerile continue au secatuit tezaurul imperiului, marind antipatia aristocratiei senatului care a inceput sa urzeasca comploturi.

VESPASIAN (69-79)-(Titus Flavius Vespasianus)- a fost tribun militar al Traciei, apoi aedil, pretor. A imbratisat cariera armelor si a comandat mai multe armate la Rin si in Britania. In anul 73 e. n., in calitate de cenzor, V. A procedat la revizuirea listei senatoriale in care a inscris multi italieni proveniti din randurile cavalerilor, a acordat cetatenie romana oraselor din Hispania, a sprijinit procesul de urbanizare si romanizare, a administrat bine provincia si s-a sprijinit pe aristocratia ei. Au fost luate masuri pentru refacerea finantelor statului si pentru reintroducerea disciplinei in armata.

TITUS (79-81) (Titus Flavius Vespasianus)- a crescut la curtea imperiului in timpul lui Claudius si Nero unde a primit o educatie aleasa, spirituala si militara, pe Rin si in Britania. A condus treburile statului in buna intelegere cu senatul, dar n-a renuntat la nici una din puterile sale. A organizat jocuri costisitoare, a distribuit alimente si imbracaminte celor saraci, a terminat construirea Coloseului, a ridicat termele care ii poarta numele.

DOMITIAN(81-96)-(Titus Flavius Domitianus) era fiul mai mic al imparatului Vespasianus si al Flaviei Domitilla. Inca de la inceputul domniei a impus un regim monarhic absolutist, bazat pe forta militara. A cumulat toate magistraturile traditionale, a pretins ca supusii sa i se adreseze cu formula, diminus et deus si s-a inconjurat de un fast obisnuit la curtile orientale. A instituit chiar un cult al gintii Flavia. A favorizat urbanizarea in provincie pe ai caror guvernati ii controla riguros si a introdus functionari insarcinati cu verificarea finantelor din provincie. A distribuit plebei, grane, bani a organizat mese publice, spectacole pentru aceasta, iar in 88 a organizat Jocurile seculare.

TRAIAN (98-117)-si-a inceput la randul sau cariera, in armata, ca tribun militar ramanand vreme indelungata, in aceasta functie, in Siria, unde tatal sau fusese numit guvernator. A fost trimis apoi in armata de la Rin de unde a fost chemat la Roma indeplinind in primii ani de domnie ai lui Domitian indeplinind in primii ani de domnie, diferite magistraturi civile. Traian a fost proclamat imparat sosind la Roma abia in vara anului 99 e. n. A dezvoltat pe scara larga institutia alimentara, a imbunatatit legislatia romana, a intronat pacea interna, a luat masuri pentru dezvoltarea agriculturii si a comertului, s-a ingrijit, cu succes la prosperitatea interna, a luat masuri pentru dezvoltarea agriculturii si a comertului, s-a indarjit cu succes la prosperitatea financiara a statului fara a recurge la marirea impozitelor sau la confiscari, a inlesnit calatoriile pentru construirea de noi drumuri si pentru asigurarea securitatii cailor de comunicatie.

HADRIAN(117-138)-in anul 98 e. n. era comandant de legiune a indeplinit diverse functii civile, a facut parte din statul major al lui Traian in timpul razboaielor pentru cucerirea Daciei, a fost guvernator al Panoniei Inferioare. Era un om inteligent cu un orizont larg, un spirit suplu energic, muncitor, inventiv si o activitate prodigioasa. A urmarit cu perseverenta anihilarea potentialului politic al senatului, desi ii respecta pe senatori. A gospodarit cu multa chibzuinta finantele statului, a elaborat legi pentru inflorirea economiei, s-a ingrijit de provincie si de locuintele acestora. Hadrian a fost apropiat de soldati si s-a preocupat personal de mentinerea unei armate la hotar. A introdus inovatii in armata, a format un stat major din generali capabili si a organizat manevre militare pe care le conducea personal pentru a mentine potentialul de lupta al armatei.

ANTONIUS PIUS (138-161)- a primit epitetul de Pius datorita credintei pe care a arata-o tatalui sau adoptiv, respectului fata de relatia traditionala romana, cooperarii cu senatul si datorita calitatilor sale. Simplu si intelept, neobosit in munca ganditor, accesibil tuturor sfaturilor dezinteresate. A gospodarit cu pricepere finantele statului. In timpul sau a fost desavarsita forma de guvernamant a Imperiului pe plan politic, administrativ si legislativ. In politica externa a cautat sa consolideze hotarele imperiului. In Britania a extins hotarele dincolo de Limens Hadriani. Dupa energia predecesorilor, calmul sau se va impune si Roma va capata din nou un mare prestigiu fata de barbari.

MARCUS AURELIUS (161-180)-a primit o instructie si o educatie aleasa. Inca din copilarie a manifestat interes pentru filozofia stoica care l-a preocupat, apoi in intreaga sa viata. A imbracat toga virila la varsta de 11 ani. In politica sa interna a mentinut relatii bune cu senatul cu care a colaborat in opera de guvernare, fara sa renunte insa la prerogativele sale. Domnia lui M. A. a marcat inceputul crizei imperiale, manifestata cu violenta pe plan politic si militar. Imperiul va duce o politica de aparare a hotarelor in fata atacurilor tot mai insistente ale barbarilor, fara a avea potentialul necesar de a riposta in mod onorabil.

COMODUS (180-192)- (Marcus Aureluis Comodius Antonius)- era fiul lui Marcus Aurelius si al Faustinei Minor. Marcus Aurelius a incredinta educatia tanarului print unor pedagogi celebri insa Comodus i-a alungat, inconjurandu-se de oameni plini de vicii care au avut o influenta nefasta asupra acestuia. In anul 166 e. n. a primit titlul de Caesar. In politica interna Comodus a desconsiderat senatul si a manifestat tendinte absolutiste. Participa la luptele cu animale si gladiatori din arena circurilor, iar senatorii aveau ordin sa-l aplaude. A cheltuit sume mari pentru armata, pentru jocurile publice, pentru granele pe care le impartea plebei si pentru orgii continue. A permis coruptia la curte, i-a persecutat pe senatori si a executat pe multi dintre acestia, confiscandu-le averile, ceea ce a dus la organizarea unor comploturi urmate de numeroase condamnari la moarte.

PERTINAX (192-193)-imparat, se tragea dintr-o familie apartinand aristocratiei senat. A fost un bun militar si un administrator cu experienta. A participat la luptele cu iazigii (173-174). La moartea lui Commodus a fost proclamat imparat de pretorieni la insistentele camerierului. Masurile luate de noul imparat pentru intarirea disciplinei i-au nemultumit pe pretorieni care l-eu ucis dupa o domnie de 87 de zile Pertinax a fost de doua ori in Dacia. A fost numit Consularis III Daciarum in locul lui C. Arrius Antonius.

SEPTIMIUS SEVERUS (193-211)-a fost primii dintre imparatii romani si afara Europei. In politica sa interna A luat o serie de initiative care au avut drept scop intarirea puterii imperiului si consolidarea statului sclavagist. In ceea ce priveste provincia S. S. a protejat si dezvoltat orasele din Africa si din provinciile dunarene sprijinind pe proprietarii mici si mijlocii si pe mesteri. Inca din vremea sa au inceput sa dispara barierele dintre unele categorii sociale dar a scazut si cantitatea de argint din moneda, semne ale crizei sistemului sclavagist roman pe plan social dar a scazut si cantitatea de argint din moneda, semne ale crizei sistemului sclavagist roman pe plan social si economic, a dispus si repararea unor monumente ca Pantheonul, casa Liviei, termele lui Agrippa, teatrul lui Pompeius.


ELAGABAL (218-222)-(Varius Avitus Bassianus Elagabalus)- era fiul lui Sextus Varius Marcellus, cavaler roman din Apaeea si al - Iuliei Soaemis. A fost crescut la Emesa, in Siria a devenit preot in templul zeului Soare. A cheltuit banii din tezaurul public si a executat pe multi oameni bogati pentru a le lua averile. Se casatorise impotriva traditiilor, cu o vestala si se comporta intr-un mod bizar (se farda, imbraca costume femeiesti) ceea ce a marit nemultumirile opiniei publice. A fost ucis de catre soldatii din garzile pretoriene, impreuna cu mama si prietenii sai, in martie 222 e. n.

SEVERUS ALEXANDER (222-235)(Marcus Aurelius Severus Alexander)- noul principe fiind minor a fost alcatuit un �consiliu de regenta" la care participau 16 senatori in frunte cu juratii- Ulpianus- Paulus- Modestinus. Sub S. A. s-a instaurat o politica de echilibru intre curtea imperiului si senat. Au fost restabilite cultele traditionale, a dus o politica de intarire a coloniilor militare de la hotare; s-a interzis organizarea unor colegii, folosirea banilor publici de catre consiliile municipale fara aprobarea imparatului, portul armelor in afara de cele de vanatoare. A luat masuri impotriva miscarilor populare, a latronilor, predicatorilor de noi relatii, profetilor si magilor. Au fost facute precizari prin lege privitoare la situatia sclavilor, coloniilor si altor clase si categorii sociale din Imperiu. S-a recurs in continuare la alterarea monedei ceea ce a contribuit la trecerea treptata de la o economie bazata pe schimb la o economie naturala.

GORDIAN AL III-LEA (238-244)- (Marcus Antinius Gordianus)- la inceputul domniei fiind minor, treburile statului au fost conduse de Timesitheus, prin grija caruia a fost reintronata ordinea la curte, s-a reglementat aprovizionarea Romei, a fost reorganizata si disciplinata armata si au fost construite fantani si bai publice la Roma.

FILIP ARABUL (244-249)-(Marcus Iulius Philippus) - in politica sa interna a incercat sa colaboreze cu senatul, a organizat Jocurile seculare si a serbat un mileniu de la intemeierea Romei. Dupa proclamarea sa ca imparat F. A. a incheiat pace cu persii carora le-a platit un stipendium de 500000 de denari si le-a cedat unele teritorii din Mesopotamia. Dupa aceasta s-a intors la Roma lasand in oras pe fratele sau Iulius Priscus. A fost numit comandant suprem al armatelor. Concomitent, au fost luate masuri pentru intarirea granitelor provinciei din ace4ste parti ale imperiului si cu deosebire ale Daciei.

DECIUS (249-251)- (Caius Massius Quintus Decius Traianus)- noul imparat a lansat un program politic traditionalist, de revenire la linia politica augustana. La sfarsitul anului 249 e. n. a emis un edict impotriva crestinilor, cetatenii romani, puteau fi aspru sanctionati, ajungandu-se pana la pedeapsa capitala. Incercarile ample si energice intreprinse pentru consolidarea imperiului pe temeiul stravechi virtuti si religii romane merita fara indoiala sa fie apreciata, insa el nu puteau asigura in nici un fel succesul intr-o epoca de decadere interna si amenintare externa, in plus, Decius care provenea dintr-o provincie romanizata, dar nu mai slab crestinata, a subestimat forta crestinismului. Destoinicul militar si harnicul organizator a reusit pentru scurta vreme sa trezeasca speranta de liniste si siguranta in Imperiul Roman.

VALERIAN (253-260)-(Publius Licinius Valerianus)- era descendent al gintii aristocratice Licinia. S-a distins din cariera militara inca din epoca Severilor. Inca din primul an de domnie si-a asociat la tron, cu titlul de Augustus pe fiul sau Gallienus in Occident. Noul imparat a fost bine primit de senat cu care a guvernat in buna intelegere. A emis in anii 257-258 doua edicte de persecutie a crestinilor din paturile bogate, aplicate in Galia, Hispania, Egipt.

GALLIENUS (253-268)( Publius Licinius Valerianus Egnatius Gallienus)- imparat, soldat, coimperator alaturi de tatal sau -Valerianus. In 260 a emis un edict prin care suspenda urmarirea confiscate si garanta libertatea cultului. In vederea redresarii situatiei imperiului a fost elaborata o reforma militara prin care se infiinta un corp de cavalerie mobile pentru interventii rapide in zonele amenintate de Imperiu; senatorii erau inlocuiti la comanda legiunii cu militari de profesie, iar in trupele auxiliare erau recrutati un numar mare de barbari. In provincia imperiala guvernul din ordinul senatorial au fost inlocuiti cu cavaleri; senatului i s-au luat dreptul de a bate moneda de arama. In politica externa Gallienus a fost nevoit sa faca mari eforturi pentru a pune stavila invaziilor barbare care aveau loc aproape in fiecare an. Gotii, carpii, hierulii atacau pe uscat si pe mare si pradau pana departe in interiorul imperiului provincii rasaritene din Asia Mica si Peninsula Balcanica.

POSTUMUS (260--269)- (Marcus Castianus Latinius Postumus)- a fost mai intai general si guvernator al Galiei, comandant suprem al intregului front roman. Insarcinat de Gallienus cu apararea frontierei de pe Rin i-a infrant si alungat dincolo de fluviu pe franci si alamani. P. a fost proclamat imparat de soldatii de la Rin si pus in fruntea Imperiului Galic. La inceput el a stapanit Galia lsa care s-au adaugat Hispania si Britania, stabilindu-si capitala la Treveri.

ZENOBIA-(267-272) (Septimia Zenobia), printesa de origine araba cu numele de Bat-Zablai. De o rara frumusete, inteligenta, culta, s-a inconjurat de oameni ilustri: Longinus, Episcopul Paulus din Samosata. Cunostea limbile greaca, latina si egipteana veche. A fost casatorita cu regaee Palmirei-Odenath. In anul 270 imparatul Aurelian a recunoscut situatia din Orient, iar Zenobia si Vaballathus s-au proclamat Augusti in anul 271 ceea ce l-a determinat pe Aurelian, sa inceapa o campanuie impotriva Palmyrei. Armatele Zenobiei au fost infrante, Palmyra cucerita, iar regina impreuna cu fiul sau, au fost dusi in prizonierat la Roma unde li s-a fixat domiciliul la vila lui Hadrian, de pe Tibur.

AURELIAN (270-275) - provenea dintr-o familie de tarani coloni, aflati pe domeniile din Pannonia Inferioara ale senatorului Aurelius. Calitatile din copilarie in exercitii sportive si militare a imbratisat cariera armelor. In anul 242 tribun, comandand o cohorta. In politica interna Aurelian s-a comportat ca un suveran absolut. Purta diadema solara, purpura si vestimente bogate ca dupa obiceiul regilor orientali, s-a autointitulat Dominus et Deus. A guvernat fara senat care a pierdut si dreptul de a bate moneda de arama alegandu-si colaboratorii dintre cavaleri. A incercata se introduca un singur cult in imperiu, cultul zeului Soare; Sol Dominus Imperii Romani sau Deus Sol Invictus. A efectuat o reforma monetara (emisiuni de aur, argint si arama) care a inviorat schimburile comerciale. In politica externa A. a inregistrat succese remarcabile, straduindu-se sa apere imperiul de frecventele invazii barbare si sa refaca unitatea acestuia, sfaramata in timpul lui Gallienus.

PROBUS- (276-282) (Marcus Aurelius Probus)- ajungand tribun militar, a indeplinit cu succes misiuni militare importante. Desi P. a respectat senatul nu i-a acordat autoritatea de altadata. A organizat jocuri, a distribuit grane plebei din Roma si a sprijinit relatia traditionala romana. I-a obligat pe soldati sa lucreze in timpul cand nu se aflau in campanii. A favorizat viticultura in provinciile apusene si a dus o politica larga de colonizare a barbarilor in Imperiu.

DIOCLETIAN (284-305) (Caius Aurelius Valerius Diocletianus) - a servit ca militar sub Aurelian si Probus, ajungand dux Moesia. Proclamat Augustus a abdicat la 1 mai 305 e. n., reluandu-si la Salona, in Dalmatia unde a murit. Prin reformele ale politicii si administrative si militare D. a pus bazele sistemului politic administrativ al Dominatului si a instituit ierarhia ca forma de conducere a Imperiului Roman. A despartit teritoriul Dobrogiei de Moesia Inferior, transformandu-l in provincia Scytia Minor cu resedinta la Tomis.

MAXIMIAN (286-305) (306-308, 310) (Marcus Aurelius Valerius Maximianus ) originar din Panonnia. Proclamat de acesta Caesar (1 aprilie 285 e.n.) si apoi Augustus la 1 mai 305 e. n. retragandu-se la proprietatea particulara din Lucania. Cand fiul sau Maxentius s-a proclamat imparat Maximian a cautat sa-l detroneze. Nereusind, a fugit la ginerele sau Constantinus in Gallia, unde s-a sinucis.

GALERIUS (305-311) (Caius Galerius Valerius Maximianus) - a slujit in armata romana ca soldat si ofiter in timpul lui Aurelian si Probus. Diocletian l-a proclamat Caesar. Divortand de prima sotie s-a casatorit cu Valeria, fiica lui Diocletian. I s-a incredintat apararea frontierei dunarene impotriva atacurilor sarmatilor, gotilor si carpilor, pe care l-a respins, luand de sase ori titlul de Carpicus Maximius. A contribuit in mare masura la reconstituirea Limes-ului dobrogean. Bucurandu-se mare incredere in fata lui Diocletian, mai ales dupa victoria impotriva persilor, Galerius l-a determinat sa dea o seria de decrete impotriva crestinilor (303-304).

CONSTANTIN I (306-337) (Flavius Valerius Caontantinus)- era fiul lui Constantius I Chlorus si al Flaviei Iulia Elena. Sub Diocletian, a indeplinit functia de tribunus primi ordinis in Asia si Palestina, iar sub Gelerius a lupta impotriva sarmatilor. Dupa moartea tatalui sau, a fost proclamat imperator de catre armata. A acordat libertate de cult crestinilor prin edictul de la Mediolanum. C. a continuat reformele administrative militare si economice incepute de Diocletian.

MAXENTIUS (306-312) (Marcus Aurelius Valerius Mexentius) - fiul lui - Maximianus Heculius si al Eutropiei. Proclamat Augustus la 28 octombrie 306 e. n. Infrant de Constantin I la Saxa Rubra , cand s-a inecat in Tibru si Dominatul.

LICINIUS (308-324) (Valerius Licianus Licinius) - tovaras de arme cu Galerius a luptat sub comanda acestuia impotriva persilor. Proclamat Augustus de Galerius. A dat impreuna cu Constantinus I, edictul de la Milano prin care se acorda libertate de cult crestinilor. In acel an s-a casatorit cu Constantia, sora lui Contantinus. Dupa 316 e. n. a intrat in conflict cu acesta, fiind infrant la Adrianopol si Crysopolis. Retras ca simplu cetatean la Tesalonic, a incercat sa reia razboiul contra lui Constantin I, motiv pentru care a fost executat.

MAXIMINUS DAIA (310-313) (Galerius Valerius Maximinus). La inceput se numea Daza (Daia), dar la cererea lui Galerius, dar la cererea lui Galerius a adoptat numele Maximinus. Mama sa fiind sora imparatului Galerius. Acesta l-a proclamat Caesar. El insusi s-a proclamat Augustus.

CONSTANS (337-350) - politica interna a fost dominata de politica religioasa, altminteri ea s-a derulat fara intamplari spectaculoase. Temele legislatiei nu se deosebesc de legislatia unor imparati anteriori si ulteriori. Procedeul obisnuit consta in publicarea semnata de ambii imparati a edictelor, deciziilor si legilor, independent de imparatul care dispusese elaborarea textului respectiv.
Conform aprecierii unanime a traditiei, Constans era nechibzuit, aspru, avar dependent de falsi consilieri, partinic, ba chiar coruptibil in alegerea administratorilor provinciali, urat in randurile armatei. Indeosebi politica fiscala dura si antipatia armatei au indemnat un grup de conspiratori sa-l proclame imparat pe ofiterul sem-barbar Magnentius in ianuarie 350 la Autun. Constans a pierit in timpul refugiului.

CONSTANTIUS AL II-LEA (337-361)-(Flavius Iulius Constantius). Proclamat Caesar si Augustus. A continuat opera de reorganizare a granitei danubiene. In urma campaniei victorioase impotriva sarmatilor din regiunea Banatului de astazi, a ridicat cetatea Constantia.
In general, Constantius preluase si altminteri o mare parte a vechilor traditii, numai ca, datorita conditiilor externe modificate, acestea primisera o alta infatisare, ba chiar erau greu de pastrat. Il vedem astfel pe Constantius, la fel ca pe atatia alti imparati din veacul al IV-lea, ca pe un �drumet intre doua epoci" care a incercat sa imbine lucrurile vechi cu cele noi. Ca el a esuat in cele din urma in aceasta incercare nu i se poate imputa decat in parte, daca ne gandim la numeroasele razboaie carora a trebuit sa le faca fata si la intoleranta ambelor tabere in confruntarile din sanul bisericii.
IULIAN (361-363) - (Flavius Claudius Iulianus) - ultimul membru dinastiei intemeiate de Constantinus I. Supranumit Aposata, pentru ca, dupa ce fusese adept al crestinismului a devenit un entuziast discipol al neoplatonismului. A luptat impotriva relatiilor crestinilor, cautand sa reinvie relatia greco-romana. Proclamat Caesar si Augustus, imediat dupa moartea lui Constantius al II-lea. S-a casatorit cu Elena, sora acestuia. Infrant si ranit mortal in lupta cu persii (363 e. n.). In timpul scurtei sale domnii I. A. a intreprins o actiune hotarata pentru consolidarea viatii economice a oraselor.

VALENTINIAN I (364-375)-era fiul lui Gratianus comes si fratele mai mare al viitorului Imparat Valens. Tribunus, in Gallia, ofiter comandant in Mesopotamia (360-361); Comes et tribunus cornutorum (362 e. n.). la 26 februarie 364 e. n. In acelasi an Iulian Apostatul l-a exilat in Theba pentru credinta sa crestina. Iovian la rechemat, numindu-l tribunus scutariarum (363-364 e. n.). La 26 februarie 364 e. n. a fost ales de trupe, succesor la tron al lui Iovianus. Cu prima sotie, Marina Severa a avut fiu pe Gratianus, iar cu a doua, Iustina, pe Valentinian Iisi trei fiice Iusta, Grata, Galla.

VALENS (364-378)-(Flavius Valens)- era fiul comandantului militar Gratianus, comes al Afr.. Protector domesticus sub imparatul Iulianus Aposata si Iovianus. Proclamat Augustus de fratele sau Valentinian I (28 mart. 364 e. n.). in 367-369 e. n. a intreprins o expeditie contra gotilor de la nord de Dunare, pe care l-a invins. A incheiat pacea de la Noviodunum cu Athanaric, regele vizigotilor. In 369 e. n. trecand prin Tomis, a cautat sa impuna erezia aeriana, dar a intampinat opozitia episcopului Bretonian si a poporului, fiind silit sa renunte. In 376 a oferit azil vizigotilor refugiati in Imperiu din cauza atacurilor hunilor, sub conducerea lui Frithigen si Alavilor. Intre romani si vizigotii rasculati s-au dat mai multe lupte, incheiate cu catastrofa de la Adrianopol, in care insuti V. si-a gasit sfarsitul al 9 august 378 e. n.

GRATIAN (367-383)-(Flavius Gratianus)- fiul lui Valentianus I , proclamat Augustus , un adolescent cu aptitudini stralucitoare, care ar fi putut sa-l indreptateasca sa rivalizeze cu cei mai buni imparati ai istoriei romane. �Cel mai crestin", �Cel mai credincios" stapan, asa i s-a adresat episcopul de Milano, Ambrosius, lui Gratian ca primului imparat crestin, chiar daca el nu era botezat, ceea ce insa nu era deloc neobisnuit in antichitatea tarzie. Ba Ambrosius a mers si mai departe cand l-a desemnat pe tanarul imparat drept invatator in credintei, dar si aceasta pare numai observatorului de astazi drept ceva cu totul neobisnuit. Caci de cand, in urma crestinarii lui Constantin I, politica religioasa devenise principalul domeniu al principalul domeniu al politicii interne, incepuse si rolul imparatului crestin cu un fel de �episcop al episcopilor", ceea ce decurgea din functia imperiala de pontifiex maximus.
Gratian a fost un credincios profund al ortodoxiei niceene, dupa parerea tuturor autorilor antici, el a fost un credincios deosebit de talentat si cultivat. Insa tot in antichitate dateaza si parerea de criza extrema a imperiului universal, el nu a avut respectiv nu a dezvoltat suficient seriozitatea, capacitatea de prevedere si decizie politica si nici indispensabila vointa de a reforma necesare unui suveran.

VALENTINIAN AL II-LEA (375-392)- era fiul lui Valentinianus I si al Iustinei. Proclamat Augustus la 22 noiembrie 375 e.n. avem numai patru ani cand la moartea tatalui sau, a trebuit sa-i urmeze la tron in Occident. A domnit impreuna cu cumnatul sau Gratianus, in Italia si Africa. Stabilit la mediolanum a fost influentat de mama sa Iustina care a favorizat arianismul. Fortat sa paraseasca tronul de uzurpator Maximus a fost readus de Theodosius imparat al Oraniei. A murit probabil prin sinucidere instigat de generalul galilor Arbogast.

THEODOSIUS I (379-395) (Flavius Theodosius) cel Mare, de origine hispana, fiul generalului cu acelasi nume . A servit ca militar, sub comanda tatalui sau, probabil in Britania, iar mai tarziu ca dux Moesiae primae. Dupa executarea tatalui sau la Cartagina, T. s-a retras la proprietatea parinteasca din Hispania de unde a fost chemat de Gratianus, care i-a incredintat comanda impotriva barbarilor Iliria (378 e. n.). dupa marele succes initial, la Simium, a fost proclamat Augustus, a fost ultimul imperator occidental pe tronul Imperiului roman de rasarit si ultimul care a avut sub stapanirea sa teritoriul intregului Occident. In anul 381 e. n. T. a convocat sinodul II ecumenic, proclamand crestinismul ortodox, religia de stat. A incheiat pace cu Gotii si i-a declarat aliati pe vizigotii trecuti in Imperiu. In 386 e. n., Promotus magister militum per Thraciae, a anihilat atacul ostrogotilor in Odotheus in regiunea gurilor Dunarii. In 391 e. n. a interzis toate cultele pagane.

ARCADIUS (395-408)- fiul cel mai mare al Imparatului Theodosius I si al sotiei sale Aelia Flavia Flacilia. Discipoli al lui- Thermistios II, Flacilia, Pulcheria, Arcadia si Marina. Fara autoritate, in timpul sau treburile Imperiului au fost conduse de inalti magistri de curte - Rufinus si Eutropius si in cele din urma, de sotia sa Aelia Eudoxia.

HONORIUS (395-423)-(Flavius Honorius)- fiul mai mic al lui Theodosius I si al Aeliei Flavia Facilia. In timpul sau, gotii condusi de Alaricus au asociat si pradat Roma eveniment care a produs mare consternare in tot Occidentul roman. Dupa aceasta data, Honorius a incredintat conducerea suprema a armatei lui Flavius Constantinus, pe care l-a inaltat la rangul de Augustus (8 februarie 421 e. n.).

THEODOSIUS al II-LEA (408-450)-(Flavius Theodosius)- fiul si succesorul imparatului Arcadius care l-a proclamat Augustus (10 ian. 402 e. n.), slab ca imparat, a domnit la inceput sub tutela surorii sale Pulheria, apoi sub influenta sotiei. A organizat si extins scoala intemeiata de Constantinus I la Constantinopol, facand din ea cel mai important focar de raspandire a culturii din Imperiu. A incheiat un trata de pace cu hunii, ajunsi la mare putere militara, platindu-le un tribut anual care a fost triplat. In timpul sau a fost alcatuit Codex Theodosianus, cea mai importanta codificare juridica inainte de Iustinian. Sub T. a avut loc sinodul III ecumenic (431 e. n.) si sinodul �talharesc" ambele tinute la Efes, provocate nestorianisti.

VALENTINIANUS III (Flavius Placidus Valentinianus)- as fost proclamat de Theodosius II, Augustus la Roma. Intreaga politica a Imperiului roman de apus se afla insa sub influenta lui - Aetius, magister militium si patricius. Mai tarziu V. a si-a mutat resedinta la Roma, ingrijindu-se de fortificarea orasului (439-440 e. n.), fara sa paraseasca, insa, Revenea, in care revenea periodic. ]n 440 e. n. Sicilia a fost pradata de vandali, cu care Valentinianus III a fost silit sa incheie pace, cedandu-le anumite teritorii din Africa de Nord.

MARCIAN (450-457)- trac de origine, cobora dintr-o familie modesta din apropierea orasului Philoppolis. Militar ca tatal sau Marcian a participat la razboi impotriva persilor, iar apoi s-a aflat in serviciul generalilor - Ardabur si Aspar, devenind domesticus si tribunus. Fata de barbari Marcianus a avut o atitudine curajoasa, ajutat fiind si de imprejurari. A refuzat sa mai plateasca tribut lui Attila care se indrepta spre ocean, iar trupele reduse ca efectiv, trimise de regele hun impotriva lui au fost infrante si respinse peste granita.

LEON I (457-474) - imparat al Imperiului Roman de rasarit. Fost tribunus in Tracia, el insusi originar din tribul tracilor al bessilor, a ajuns pe tron cu ajutorul generalului roman de origine germanica. Ortodox convins Leon a luptat impotriva ereziilor crestine si paganismului, ceea ce, in primul rand, i-a adus epitetul de �cel mare". Leon a cautat sa reduca din autoritatea din autoritatea lui Aspar si in general al soldatilor de neam german creand o noua garda imperial, alcatuita in special din isaureni refuzand sa mai plateasca tributul anual ostrogotilor din Pannonia., in virtutea foedus-ului incheiat de imparatul Marcian cu acestia, Leon a venit in conflict cu ei.

ZENON (474-475)(476-491)-nobil de origine isauriana cu numele Tarasikodissa, a fost adus de imparatul Leon I la Curtea de la Constantinopol, pentru a-l contrapune partidei gotice a lui Aspar. Numit comes domesticorum a adoptat numele grec Zenon si s-a casatorit cu Ariadner, fiica mai mare a imparatului. Magister militium per Thracias et patricius, Augustus. In acea ultima calitate a fost coimparat Leon II. Dupa moartea fiului sau, Zenon a ramas singur imparat. In urma unui complot al imparatului Verina, sotia lui Leon I, si a lipsei sale de popularitate. Zenon a trebuit sa fuga in Isauria. A revenit la Constantinopol in toamna lui 476 e. n., a recuperat tronul in acelasi an in care in Occident se prabusea Imperiul Roman de Apus.

ROMULUS AUGUSTUS (475-476), ultimul imparat al imperiului roman de apus (475-476). Contemporanii l-au denumit Augustus, deoarece era inca copil cand tatal sau, patriciul Orestes, l-a ridicat pe tron, la Revenna, dupa ce Odoacru, regele hierulilor, a luat in stapanire Revenna, i-a detronat, dar i-a crutat viata, dandu-i 6000 de solizi pe an si fixandu-i resedinta las Lucullanum, in Campania.

ANASTASIUS (491-518)- influentabil, manipulabil, nechibzuit, de conditie modesta si nu s-ar fi distins in nici un fel; trasatura fundamentala a caracterului sau ar fi fost fatarnicia; ar fi facut parada de mare cucernicie, ar fi impartit din plin pomeni ca un fariseu; nepotii sai ar fi fost promovati in demnitati inalte. Fizionomic era cam, ciudat, avea ochi de culori deosebite, unul inchis la culoare si celalalt albastru, de aceea a fost poreclit �Dikroos", era barbat inalt si impunator. Contemporanii mai tineri l-au descris pe imparat ca fiind binecrescut, istet, generos si rabdator; actiunile pripite i-au fost straine.

IUSTIN I (518-527)- dupa preluarea puterii Iustin i-a indepartat pe cativa inalti functionari care devenisera influenti sub Anastasius, printre care si administratorul financiar Amantius. Cotitura decisiva a fost facuta de Iustin in domeniul politicii religioase. El a pus capat separarii bisericesti care dainuia din 484 intre Orient si Occident, o disputa intre Roma si Costantinopol, la care nu era vorba de chestiuni de credinta, ci de ordin personal.

IUSTINIAN (527-565) sa angajat cu toata imensa sa putere de munca pentru realizarea unei viziuni marete, nu numai sa pastreze Imperiul Roman, ca sa-l restaureze in vechia sa maretie, sa intemeieze ordinea interna a acestui imperiu de dreptul roman reformat si codificat de o constitutie cu putere de lege si sa raspandeasca in randurile tuturor membrilor imperiului credinta crestina in forma unei dogme obligatorii. Acest program avem radacini mai vechi in istoria institutiei imperiale romane, dar realizarea sa consecventa de catre Iustinian poarta semnatura personala inconfundabila a acestui imparat.

ISAAC NEWTON

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthrope, Grantham, d. 31 martie 1727, Kensington, Londra) a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracţiei universale şi, prin studierea legilor mişcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori.
Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuşi. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii sale, ci a rămas de preferinţă fizician. În aceasta constă neobişnuita tenacitate şi economia gândirii sale. Până la Newton şi după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului ştiinţific, de o forţă şi o durată mai mare.
Newton a fost primul care şi-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puţin timp înaintea morţii sale: "Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea."

   Biografie

Newton s-a născut în preajma izbucnirii marelui război civil în Anglia, a fost martorul executării lui Carol I, al guvernării lui Cromwell, al Restauraţiei Stuarţilor, al aşa-numitei "glorioase revoluţii, fără vărsare de sânge din 1688, şi a murit la vârsta de 84 de ani, când regimul constituţional era consolidat. Dar furtunile politice n-au lăsat, se pare, urme adânci asupra vieţii lui Newton. El a rămas, cel puţin în aparenţă, un "filozof" apolitic, în acel sens larg în care cuvântul era folosit în vechime.
Viaţa lui Newton a decurs liniştită, paşnică şi monotonă; el a murit necăsătorit, iar călătoriile lui s-au mărginit la mici distanţe, netrecând graniţele Angliei. Newton s-a bucurat de o sănătate robustă, niciodată nu a avut prieteni apropiaţi, de o vârstă cu el.
Cu toată amploarea extraordinară a preocupărilor sale ştiinţifice, Newton nu a fost un geniu universal, ca Leonardo da Vinci, sau un "polihistor, ca Leibniz. Gândirea şi activitatea lui s-au concentrat asupra "filozofiei naturale sau a fizicii, matematicii şi astronomiei.
Preocupările teologice şi istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a plătit epocii, ca şi mulţi dintre contemporanii lui, deşi el însuşi era uneori înclinat să considere preocupările sale în domeniul teologiei şi religiei drept activitatea lui principală.
Newton s-a născut în satul Woolsthorpe, situat la 10 km sud de orăşelul Grantham, în apropierea ţărmului răsăritean al Angliei.
Despre originea familiei Newton din Woolsthorpe există foarte puţine informaţii. Până la dobândirea titlului de nobleţe, Newton se interesa, pare-se, foarte puţin de strămoşii lui. Cum se întâmplă adeseori, familia îşi amintea, dintre strămoşi, numai de bunici. Este adevărat că după ce a devenit "Sir Isaac", Newton a prezentat Camerei heraldice un tablou genealogic oficial, cuprinzând pe toţi ascendenţii săi până la tatăl stră-străbunicului, John Newton.
Mama lui Isaac rămăsese văduvă şi a decis să se mărite cu Barnabas Smith, un om bogat, de două ori mai bătrân decât ea. Acesta însă şi-a dorit o soţie fără copii, astfel încât a fost nevoită să îl abandoneze pe Isaac (pe atunci în vârstă de 3 ani), pe care l-a lăsat în grija bunicii lui. În 1656, s-a înapoiat la Woolsthorpe cu trei copii – fratele şi surorile lui Isaac. Băiatul avea 15 ani; el putea fi un ajutor în gospodărie şi mama l-a adus în 1658 de la Grantham înapoi la Woolsthorpe. El a rămas la ţară 2 ani, timp destul de îndelungat pentru un adolescent. În afară de câteva anecdote, se ştie foarte puţin despre această perioadă importantă din viaţa lui Isaac, când s-au format caracterul şi înclinaţiile lui.
În relatările despre perioada şcolară a vieţii lui Newton, apărute după moartea sa, este greu să se deosebească faptele reale de legende. În ele se reflectă clar dorinţa firească de a scoate în evidenţă acele trăsături ale lui care s-au manifestat cu toată puterea mai târziu. Şcoala din Grantham, unde Newton a petrecut aproape 5 ani, a avut, probabil, o mare influenţă asupra formării caracterului său, contribuind la însuşirea matematicii, limbii latine şi a teologiei, necesare pentru studiile universitare.
Newton avea pasiunea de a construi jucării mecanice complicate, modele de mori de apă şi de soare. Copilului îi plăcea să confecţioneze zmeie, pe care, uneori, le înălţa noaptea, agăţându-le felinare de hârtie colorată şi răspândind cu această ocazie, în glumă, zvonuri despre o nouă cometă. Soţul nepoatei lui Newton, Condwitt, povesteşte că acesta considera drept prima sa experienţă de fizică aceea pe care a făcut-o în 1658, şi anume: dorind să determine puterea vântului în timpul furtunii, el a măsurat lungimea săriturii sale proprii în direcţia vântului şi în sens contrar.Mai multe mărturii confirmă că Newton avea talent la desen. Pe pereţii camerei sale din casa farmacistului erau atârnate desene, portrete ale conducătorilor şcolii de la Grantham, chipul regelui Carol I (acest tablou din camera lui Newton ne permite să ne facem o idee despre sentimentele sale politice regaliste în epoca lui Cromwell). Sub chipul regelui se aflau versuri, pe care vechii biografi le atribuiau lui Newton însuşi.
Perioadei de la Grantham îi aparţine singura, după cât se pare, idilă din viaţa lui Newton. În casa farmacistului Clark el s-a împrietenit cu mica Miss Storey, pe care o creştea farmacistul. Mai târziu, prietenia, după presupunerile biografilor, s-a transformat în dragoste şi s-a pus la cale căsătoria lor. Ulterior însă, când Newton s-a hotărât definitiv pentru cariera universitară, el a renunţat la intenţia de a se căsători. După tradiţia medievală, membrii colegiului trebuiau să rămână celibatari. Mistress Vincent (fostă miss Storey) îşi amintea la bătrâneţe că Newton era un tânăr tăcut, gânditor şi serios, care participa fără plăcere la jocurile tovarăşilor săi. El prefera să rămână acasă, chiar în societatea fetelor, cărora le făcea adeseori măsuţe, dulăpioare şi alte jucării. Îi plăcea de asemenea, după spusele ei, să culeagă ierburi de leac.
Până la sfârşitul vieţii, Newton a întreţinut raporturi de prietenie cu tovărăşa jocurilor sale din copilărie, a ajutat-o şi a vizitat-o ori de câte ori venea prin locurile natale. Fosta miss Storey a murit la vârsta de 82 de ani. Casa farmacistului din Grantham era astfel, în multe privinţe, plăcută lui Newton. Se spune că în cursul deselor sale drumuri la bâlciul din Grantham, tânărul fermier uita de însărcinările gospodăreşti care i se dădeau, lăsa calul în paza bătrânului servitor care îl însoţea şi petrecea ore în şir la familia Clark.
O dată cu mutarea la Cambridge intervine o schimbare radicală în viaţa lui. Interesele familiale, ale gospodăriei, cunoştinţele şi prietenii, toate sunt uitate în atmosfera austeră de la Trinity College.
Singurul profesor al lui Newton care a exercitat efectiv o mare influenţă asupra lui a fost Isaac Barrow, primul profesor care a ocupat catedra Lucas. Isaac Barrow (1630 - 1667), tânăr profesor pe vremea studenţimii lui Newton, a devenit, probabil mai târziu prietenul său.
Cum s-a desfăşurat viaţa de zi cu zi a lui Newton în primii ani la Cambridge? Despre aceasta s-au păstrat puţine date. Se ştie că uneori lua parte la chefuri studenţeşti şi juca cărţi. Probabil însă pentru a nu se singulariza printre ceilalţi.
Tânărul Newton a fost econom şi ordonat în cheltuielile sale; el cheltuia sume mai importante numai pe cărţi şi aparate ştiinţifice. Veniturile lui, din momentul când a devenit membru al colegiului, au fost destul de importante, atingând 200-250 de lire sterline pe an. Cu o asemenea sumă pe vremea aceea se putea trăi confortabil, mai ales în provincie.

Royal Society a devenit arena principală a luptei şi a victoriilor ştiinţifice ale lui Newton. De la 30 noiembrie 1703 şi până la sfârşitul vieţii, el a fost preşedintele acestei societăţi.
Telescopul lui Newton a devenit curând un obiect de mândrie naţională în Marea Britanie şi aparatul preferat al astronomilor englezi. Multe eforturi pentru perfecţionarea lui s-au făcut de către Edmund Halley, încă din timpul când trăia Newton. El însuşi a continuat să lucreze, cel puţin 10 ani, la îmbunătăţirea aparatului. În Optica se menţionează faptul că în perioada 1681-1682 el a încercat să înlocuiască oglinda metalică cu un menisc de sticlă, acoperit cu mercur pe partea convexă. Telescopul-reflector a fost folosit cu mult succes pentru descoperiri astronomice foarte importante de William Herschel, care a construit în 1789 un instrument, a cărui oglindă avea un diametru de 122 cm. În secolul al XIX-lea, lordul Ross a construit un reflector şi mai mare, cu o oglindă al cărei diametru a atins 182 cm. Cu ajutorul acestui telescop au fost descoperite, printre altele, nebuloasele spirale, adică universuri noi, corespunzătoare galaxiei noastre.
Telescopul lui Newton poate fi considerat drept un preludiu la toată activitatea lui ulterioară.
Aşa cum într-o uvertură, care precede unei mari piesă muzicale, motivele principale se împletesc, tot astfel în telescopul lui Newton se pot urmări izvoarele tuturor direcţiilor principale ale gândirii şi activităţii sale ştiinţifice ulterioare.
Ocolirea aberaţiei cromatice a constituit începutul tuturor cercetărilor optice ale lui Newton; căutarea aliajului potrivit pentru oglinzi a contribuit, probabil, într-o măsură însemnată la cercetările sale chimice ulterioare şi la competenta conducere a Monetăriei. Scopul direct al telescopului – lumea aştrilor – l-a atras pe Newton spre problemele de bază ale mecanicii cereşti ale astronomiei. În fine, munca sterilă cu suprafeţele nesferice, care a precedat reflectorul, era legată în mod inevitabil de geometria secţiunilor conice şi de problemele generale ale analizei.
După acest preludiu cu telescopul, s-au succedat fazele cele mai importante ale vieţii ştiinţifice a lui Newton. La o săptămână de la admiterea lui ca membru al Societăţii Regale, el scrie următoarele rânduri semnificative secretarului Societăţii, Oldenburg: „N-aţi putea să-mi comunicaţi în apropiata dv. scrisoare, cât timp vor mai dura şedinţele săptămânale ale Societăţii, căci eu doresc să supun aprobării Societăţii Regale o comunicare asupra unei descoperiri în fizică, descoperire care m-a dus la construirea telescopului. Nu mă îndoiesc că acest referat va fi mai plăcut decât comunicarea despre aparat; căci după judecata mea, este vorba de cea mai remarcabilă, dacă nu şi cea mai importantă descoperire care s-a făcut vreodată cu privire la fenomenele naturii.”
Newton s-a antrenat în polemică, a trebuit să scrie criticilor scrisori lungi, care treceau prin mâinile secretarului Societăţii Regale – Oldenburg. Îl iritau obiecţiile nefondate, era jignit când concluziile sale erau calificate ipoteze – cuvânt pe care nu-l putea suferea. „Ştiţi – scria el lui Oldenburg – că adevărata metodă de a descoperi însuşirile lucrurilor constă în a le deduce din experienţă. V-am mai spus că teoria mea este concludentă pentru mine… nu numai pentru că sunt infirmate toate presupunerile contrarii, ci şi pentru că decurge din experienţele pozitive şi hotărâtoare.” Răspunzând pentru a doua oară iezuitului Paradis prin intermediul lui Oldenburg, Newton repetă din nou, iritat: „Trebuie să observ, înainte de toate, că teoria mea despre refracţia luminii şi despre culori constă exclusiv în determinarea unor însuşiri ale luminii fără a emite vreo ipoteză despre originea ei”.
Dacă ţinem seama că Newton a lucrat şi în domeniul acusticii, cel puţin teoretic, vedem că urmele activităţii sale pot fi constatate în toate domeniile fizicii: în mecanică, în căldură, în teoria despre sunet, lumină, electricitate şi magnetism şi în domeniul acelor fenomene, care astăzi sunt reunite sub denumirea de „fizică moleculară”.
Newton era, fără îndoială, un om profund religios şi în afară de aceasta, un teolog erudit. În 1703, John Locke scria nepotului său, King: „Newton este într-adevăr un savant remarcabil, nu numai datorită uimitoarelor sale realizări în domeniul matematicii, ci şi în teologiei, graţie vastelor sale cunoştinţe în Sfânta Scriptură, puţini putându-se compara cu el”. Newton se bucura de asemenea mare celebritate ca teolog şi în cercuri mai largi.
Triumful ştiinţific al lui Newton în ultimele decenii se împletea într-un anumit grad cu o bunăstare exterioară: onorurile palatului, respectul discipolilor, îngrijire bună acasă. Nepoata sa a continuat să locuiască la el şi nu s-a despărţit de el nici după ce s-a măritat a doua oară cu Condwitt. Bătrâneţea lui a fost liniştită, fără complicaţii şi zguduiri bruşte. Abia la vârsta de 80 de ani s-a constatat la Newton o afecţiune serioasă a vezicii, însoţită de o litiază. Cu toate că deţinea o funcţie înaltă, el a rămas până în ultimele zile modest şi simplu în relaţiile cu oamenii şi în îmbrăcăminte. După mărturia multor contemporani, în înfăţişarea sa exterioară, Newton nu avea nimic deosebit, care să atragă atenţia. Era de statură sub-mijlocie, îndesat şi cu o privire vie şi pătrunzătoare. Numărul destul de mare de portrete în ulei confirmă părerile contemporanilor săi. Newton se bucura de o sănătate excelentă ; până la sfârşitul vieţii sale el a pierdut doar o singură măsea şi şi-a păstrat până la sfârşit un păr des şi frumos, de un alb splendid la bătrâneţe, după mărturia lui Condwitt. Părul şi-l lega uneori cu o fundă. Newton nu era un bun tovarăş de conversaţie, fiind mereu cufundat în gânduri. În legătură cu aceasta s-au păstrat multe anectode despre felul său de a fi distrat. Econom şi socotit, el îşi ajuta întotdeauna cu plăcere prietenii şi rudele. După moartea sa a rămas o moştenire importantă, de 32.000 lire sterline.
Starea sănătăţii lui Newton s-a înrăutăţit vizibil în 1725. În acel an Londra a fost vizitată de preceptorul lui Ludovic al XV-lea, abatele Alary, şi Newton a putut prezida încă şedinţa solemnă a Societăţii Regale, ţinută cu acest prilej.
Din 1725, Newton şi-a încetat de fapt serviciul la Monetărie şi şi-a predat funcţiile soţului nepoatei sale – Condwitt. El a fost mutat la Kensington, iar pe 28 februarie 1727 merge la Londra pentru a prezida şedinţa Societăţii regale. La înapoiere în Kensington, la 4 martie, a avut o criză de litiază. Câteva zile, mai erau speranţe că Newton se va însănătoşi; la 18 martie Newton mai citise ziarele şi avusese o convorbire cu medicul său şi cu Condwitt. În seara aceleiaşi zile el şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit liniştit în noaptea de 20 spre 21 martie, în vârstă de 84 de ani. Corpul lui Newton a fost adus de la Kensington la Londra şi înmormântat în cadrul unei ceremonii solemne la Westminster. Peste patru ani, rudele lui Newton au ridicat la mormântul său un monument cu chipul lui, decorat cu diferite embleme şi simboluri.
Epitaful de pe mormântul său conţine următorul text: „Aici se odihneşte Sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane. Născut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie 1727”.

OPERA

Lucrări în domeniul opticii

Între 1670 şi 1672 Newton s-a ocupat mai mult cu problemele de optică. În acest timp a studiat refracţia luminii, demonstrând că o prismă de sticlă poate descompune lumina albă într-un spectru de culori şi că adăugarea unei lentile şi a unei alte prisme poate recompune lumina albă. Pe baza acestei descoperiri a construit un telescop cu reflexie, care a fost prezentat în 1671 la Royal Society. Newton a probat că lumina este alcătuită din particule. Cercetările ulterioare au demonstrat natura ondulatorie a luminii, pentru ca, mai târziu, în mecanica cuantică să se vorbească despre dualismul corpuscul-undă.
De asemenea, modelul de telescop folosit azi este cel introdus de către Newton.

Teoria gravitaţiei

În 1679 Newton reia studiile sale asupra gravitaţiei şi efectelor ei asupra orbitelor planetelor, referitoare la legile lui Kepler cu privire la mişcarea corpurilor cereşti, şi publică rezultatele în lucrarea De Motu Corporum ("Asupra mişcării corpurilor", 1684).
În lucrarea Philosophiae naturalis principia mathematica ("Principiile matematice ale filozofiei naturale", 1687), Newton stabileşte cele trei legi universale ale mişcării (Legile lui Newton), referitoare la inerţia de repaus şi mişcare şi la principiul acţiune-reacţiune. Foloseşte pentru prima dată termenul latin gravitas (greutate), pentru determinarea analitică a forţelor de atracţie, şi defineşte Legea atracţiei universale.

Opere filozofice şi religioase

Newton a scris numeroase opuscule cu subiecte filozofice şi religioase asupra interpretării unor texte din Biblie, sub influenţa spiritualismului mistic al lui Henry More şi a convingerii în infinitatea universului împotriva dualismului cartezian. Lucrările sale The Chronology of Ancient Kingdoms Amended şi Observations Upon the Prophecies of Daniel and the Apocalypse of St. John au fost publicate după moartea sa.

"Filozofia naturală" a lui Newton

Issac Newton nu a fost nici metafizician de profesie ca Henry More, nici în acelaşi timp filozof şi om de ştiinţă ca René Descartes. Filozofia îl preocupă numai în măsura în care are nevoie pentru a pune bazele investigaţiei sale matematice a naturii. Fizica sa, mai exact, filozofia naturală a lui Newton nu poate fi disociată de conceptele inteligibile de timp absolut şi spaţiu absolut, opuse timpului şi spaţiului sensibil sau datorite simţului comun. Timpul absolut, adevărat şi matematic, este numit de Newton Durată. În ceea ce priveşte structura internă a spaţiului, a "diviza" spaţiul, adică a separa în mod efectiv şi real "părţile" sale, este imposibil, imposibilitate care nu interzice efectuarea unor distincţii "abstracte" şi "logice" şi nu ne împiedică să deosebim "părţi" inseparabile în spaţiul absolut. Infinitatea şi continuitatea spaţiului absolut implică această distincţie. Din aceasta derivă afirmaţia că mişcarea absolută este mişcarea în raport cu spaţiul absolut, şi toate mişcările relative implică mişcări absolute. Mişcarea absolută este însă foarte greu, dacă nu imposibil de determinat. Noi percepem lucrurile în spaţiu, mişcările lor în raport cu alte lucruri, adică mişcările lor relative, dar nu mişcările lor absolute în raport cu spaţiul însuşi. În plus, mişcarea însăşi, starea de mişcare, deşi diametral opusă stării de repaus, este totuşi absolut indiscernabilă de aceasta din urmă. Aşadar, noi putem distinge efectiv mişcările absolute de mişcările relative sau chiar de repaus numai în cazul în care determinarea forţelor care acţionează asupra corpurilor nu se bazează pe percepţia schimbărilor ce intervin în relaţiile mutuale ale corpurilor respective. Mişcarea rectilinie nu oferă această posibilitate, condiţiile necesare sunt întrunite doar de mişcarea circulară, care dă naştere unor forţe centrifuge a căror determinare permite recunoaşterea existenţei ei într-un corp dat şi chiar să-i măsurăm viteza, fără a trebui să ne interesăm de poziţia sau de comportamentul vreunui alt corp decât al celui care se roteşte. Descoperirea caracterului absolut al rotaţiei constituie o confirmare decisivă a concepţiei despre spaţiu a lui Newton, ea o face accesibilă cunoaşterii noastre empirice şi, fără să o lipsească de funcţia şi de statutul ei metafizic, îi asigură rolul şi locul de concept ştiinţific fundamental. Căci dacă mişcarea inerţială, adică mişcarea rectilinie şi uniformă, devine - exact ca şi repausul - starea naturală a unui corp, atunci mişcarea circulară, care în orice punct al traiectoriei îşi schimbă direcţia, păstrând totodată o viteză unghiulară constantă, apare din punctul de vedere al legii inerţiei ca o mişcare nu uniformă, ci constant accelerată. Spre deosebire însă de simpla translaţie, acceleraţia a fost întotdeauna ceva absolut şi aşa a rămas până la emiterea teoriei relativităţii generale de către Einstein, care o lipseşte de caracterul său absolut. Or, ca să realizeze acest lucru, Einstein a trebuit să re-închidă Universul şi să nege structura "geometrică" euclidiană a spaţiului, confirmând astfel logica concepţiei newtoniene.

COMUNA MEA...

        COORDONATE GEOGRAFICE

Comuna este situată în partea de NE a judeţului Gorj sub culmile muntoase ale munţilor Parâng, într-o depresiune submontană a Subcarpaţilor Gorjului, ramură a Subcarpaţilor Getici, la o altit. de 600-700m.

Baia de Fier se învecinează la S cu loc. Poienari, la E cu loc. Polovragi, la V cu Cernădia. Satul se înscrie în categoria satelor specifice zonelor submontane care după modul de distribuire al gospodăriilor în teritoriu aparţine tipului de sat răsfirat. Principala ocupaţie a locuitorilor o constituie, creşterea animalelor şi cultura plantelor încă din cele mai vechi timpuri, pentru ca în prezent să apară o serie de alte activităţi care au încadrat satul în categoria celor cu funcţii mixte.

Referitor la datele strict geografice, Baia este mărginită de dealurile Gruiul cu vf. Cornăţelul şi Măgura cu vf. cu aceelaşi nume.

Îndreptându-ne atenţia către nordul comunei, traversăm cheile Galbenului, unde în masa de calcar de aici se află faimoasa peşteră a Muierilor. Continuând drumul de la peşteră spre nord, trecem prin cătunul Galbenul, având pe dreapta culmea Pleşa Cernădiei cu o altit. De aprox. 1100m, iar pe stânga Culmea numită Plaiul Băii, 1125m.

Urcând pe Galben în sus observăm o serie de pâraie care confluează cu acesta sporindu- i debitul: Băiţa, Zmeura, Bîzgele, Florile Albe, Zănoaga şi Muşetoaia.

Versantul de pe partea dreaptă a râului este mai stâncos impunând în peisaj câteva culmi montane ca: Burzul cu vf. Troianul Mare 1545m, Muntele Corneşul Mic, Corneşul Mare cu 1696m iar pe stânga Muntele Zănoaga, muntele Cătălinul, Muntele Stânişoarei care fac trecerea spre zona alpină la peste 2000m, unde găsim şi izvorul Galbenului la 2058m. La NV de izvorul Galbenului se înalţă vf. Micaia 2170m.

Cel mai semeţ vf. din zona noastră îl constituie vf. Păpuşa care se înalţă la 2136m mărginind la N staţiunea montană Rânca care constituie de altfel şi cea mai înaltă staţiune montană din ţară.

Din punct de vedere climatic satul Baia de Fier beneficiază de un climat de adăpost datorită barierei muntoase de la N. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între valorile de 6-10 C, valori specifice zonelor deluroase înalte ale Subcarpaţilor. Cantitatea de precipitaţii se situează între valorile de 600-800mm/an, cantitate suficientă pentru procesele pedogenetice şi dezvoltarea unei agriculturi productive.

Legat de elementele de vegetaţie şi faună, putem afirma că este specific etajul fagului şi al pădurilor de amestec foioase-conifere.

Toate acestea fac din Baia de Fier o importantă destinaţie turistică la nivel judeţean şi naţional, un adevărat sat de “sub munte” în care elementele tradiţionale se îmbină atât de frumos cu cele contemporane.

 

    MONUMENTE ISTORICE SI NATURALE

 

BISERICA „TUTUROR SFINTILOR” DIN BAIA DE FIER

Actuala biserica a comunei Baia de Fier, un valoros monument de cult ortodox reprezinta din punct de vedere arhitectural si  pictural, stilul Brâncovenesc specific secolului al XVIII-lea. Asezata iIn nordul comunei, valea riului Galbenul, cu fata la albia acestuia si altarul spre soseaua ce strabate satul de la sud la nond, spre cheile calcaroase, reprezinta cu prisosinta secolul in care a fost ridicata, confirma vatra satului existenta in urma cu peste doua secole. De asemenea amplasarea ei aici a fost determinata si de faptul ca ea nu putea fi ridicata decit in imediata  apropiere nordica a unei precedente biserici si unui cimitir  situat in jurul acelei biserici astazi disparuta.

Existenta unei vechi biserici care a precedat-o pe cea prezenta ne este confirmata de o inscriptie descoperita in primavara anului 1966 pe teritoriul comunei Baia de Fier, incizata pe un bloc calcaros de piatra, gros de 15 cm., care cuprinde, in limba slavona, pe noua rinduri, cu litere sapate in sensul vertical pisania  :

,,Au zidit fiii lui Danciul , jupan Radul comis si  jupan Petru spatar, acesst hram al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu in anu:17013 (1505)”.

Importanta cu totul deosebita a acestei pietre este  aceea ca ea cuprinde cea mai veche pisanie datata,descopenita pe teritoriul Olteniei pina astazi.

In ceea ce priveste actuala biscrica parohiala a Comunei Baia , aceasta este construita cu ziduri groase, cu piatra de riu si  marunta, locala, cu tencujala din var si nisip  , are in fata un pridvor cu zid gros de peste 80 centimetni, cu arcade in semicerc din caramida marunta, bine presata si arsa. Tinda si interiorul bisericii este  pardositcu blocuri mari de piatra cioplita, de forma patrata .

In interior, intre naos si pronaos, se afla ziduri  despartitoare groase, din caramida maruna . Peretii exteriori sunt relizati din caramida si piatra aavind grosimi de pina la 80 cm  care dau cladirii aspctul unei cetati medievale. Biserica are o singura tura, in fata, la care se urca din naos, pe o scara in spirala, formata din trepte confectionate din stejar.

 

PESTERA MUIERILOR

Pestera Muierilor, splendid monument al naturii, este situata geografic in Depresiunea Getica a Olteniei, pe teritoriul comunei Baia de Fier, judetul Gorj. O ramificatie asfaltata de 7 km pornind in stânga soselei ce leaga orasul Târgu Jiu de Râmnicu Vâlcea porneste din dreptul satului Poenari spre comuna Baia de Fier, asezata la intrarea in cheile râului Galbenul.  Traversând calcarele jurasice-neocomiene amintitul râu a creat pe versantul drept al cheii cel mai vizitat obiectiv speologic din România. Intre miile de pesteri ale Carpatilor putine au un trecut atât de bogat in intâmplari ca Pestera Muierilor de la Baia de Fier.  Numele de Pestera Muierilor, asa cum au denumit-o vechii locuitori ai comunei Baia de Fier, provine din faptul ca, in timpuri stravechi, bântuite de razboaie pe când barbatii plecau la lupta impotriva celor care le incalcau tara, femeile si copii se ascundeau in aceasta Galeriile rezultate ca urmare a carstificarii calcarelor datorita apei infiltrate din râul Galbenul, de-a lungul liniei de fractura NNV spre SSE insumeaza o lungime de aproximativ 3600 m si sunt dispuse 4 niveluri de carstificare. Nivelul inferior subimpartit in doua sectoare: nordic (1500 m) si sudic (880 m) prezinta importanta stiintifica, constituind rezervatia speologica si fiind inaccesibil turistilor.

Patrunzând prin gura nordica de acces ajungem dupa aproape 20 m intr-o zona in care abunda stalactite care captusesc plafonul alcatuind sub lucirea reflectoarelor o masa compacta de turturi. Sub tavanul impodobit se ridica majestuoasa o formatiune stalagmitica ale carei reliefuri par veritabile tuburi de orga.

La cativa metri de aceste formatiuni se deschide in peretele vestic un culoar ce poate conduce cu foarte mare dificultate chiar pasii specialistilor spre ceea ce acestia au denumit Sectorul nordic al nivelului inferior.

Urmarind galeria principala prin care lumina becurilor profileaza in contra-lumina un sanctuar la pasii nostri se ridica din podea o formatiune prin care precipitarea milenara a calcitei a dat o forma asemanatoare unei cupole gotice ce a primit denumirea de Domul mic. In stânga sub feeria proiectata a reflectoarelor apare ceea ce vizitatorii au numit Sala Altarului. Extaziat de arcadele sustinute de coloanele ce imbina plafonul ridicat cu podeaua vizitatorul isi denumeste chiar fara o sugerare formatiunile; Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare. Imaginea unui sacrificiu practicat de homo sapiens asa cum l-a practicat in mileniile trecute este revitalizata de imaginea Stâncii insângerate in care scurgerile de oxid de fier au dat dantelariei o finete inegalabila. Mai sus o colonie de lilieci penduleaza in Cupola de 17 m inaltime emitând un sunet asemenea unui clopotel de argint, sunet care e ritmat de picaturile de apa. Spre est, dupa numerosi bolovani, se strecoara o raza de soare ce patrunde prin gura estica a pesterii, gura ce se deschide in versantul abrupt al Cheilor Galbenului.

Revenind la galeria princpala electrificata ce se continua spre sud câstigam spectaculozitatea oferita de varietatea coloanelor stalagmitice care atinse cu un corp dur emit sunete asemanatoare unei orgi electronice. La câtiva metri, intr-o sala inalta si larga se afla reconstituit scheletul unui Ursus spelaeus din dinastia imparatilor acestei pesteri in epoca paleolitica. La câtiva pasi podeaua este presarata cu numeroase bazinete uneori pline cu apa, mai ales primavara. Aceasta zona poarta numele de Bazinele Mari. Plafonul coboara din ce in ce mai amenintator, sub un metru, deasupra podelei, incât lumina becurilorr profileaza o lume ireala de umbre, o lume de basme. Apoi, ca pentru un respiro, o scurgere parietala a imortalizat valurile inspumate ale unei Cascade impietrite in calcita alba cu adâncituri cenusii.

La câtiva zeci de metri intr-o sala spatioasa o formatiune stalagmitica imbracata parca in mantie orientala cu fes pe cap aminteste de Turcul, care a imprumutat numele sau acestei sali - Sala Turcului. Aici stalagmite uriase, cruste parietale, domuri, concretiuni de tavan iau forme ciudate motiv pentru care au fost numite: Cadâna, Mos Craciun, Dropia, Domul Mare, Uliul Ranit etc. Pe o deviatie in stânga, pasind cu atentie Dantela de Piatra si urcând scara metalica ce patrunde in Sala Minunilor cu o bolta ridicata ce ascunde o infinitate de forme, marimi, nuante de precipitare a calcitei. Abundenta si varietatea coloanelor, multitudinea figurilor ciudate finalizate de procesul precipitatiei implica spectatorul intr-o lume ireala. Fascinat de arhitectura ireala din aceasta sala spectatorul se intoarce in Sala Turcului de unde se strecoara prin Poarta, locul unde plafonul coboara din nou la 80 cm deasupra podelei, si ajunge in Sala cu Guano, cu o retea de galerii ce serveste ca loc de refugiu pentru fauna cavernicola.

Coloniile de lilieci adauga plafonului cenusiu al pesterii numeroase pete negre. In afara de speciile de lilieci - Myotis sp. Miniopterus sp. si Rhinolophus sp. - fauna cavernicola a acestei pesteri se compune din miriapode, pseudoscorpioni, paianjeni si numeroase alte nevertebrate inferioare.

Depasind Sala cu Guano, urmeaza un culoar de peste 15 m, unde plafonul pesterii coboara din nou pâna la aproape un metru si este zugravit cu un strat de calcita-apatit, fapt pentru care a primit numele de Plafonul de Argint. Urmeaza Sala Boltilor, unde plafonul este ridicat mult si se sprijina pe arcade semicilindrice. In dreapta acestei sali se afla gura de acces la nivelul inferior sudic, pe care nu-l vom vizita decât imaginar deoarece el constituie o rezervatie stiintifica.

Deci imaginar vom cobori pe scarile metalice pâna la nivelul unde fostul râu a ingramadit haotic omoplati, mandibule, vertebre, cranii. Aceasta galerie a fost numita Galeria Ursilor, deoarece cele mai multe resturi scheletice gasite in ea au fost de Ursus spelaeus. In cimitirul acesta de necuvântatoare preistorice s-au identificat si resturi scheletice de hiene, lei, vulpi, capre salbatice, lupi, mistreti pazite parca de stalactitele si coloanele insurubate in bolta, de stalagmitele crescute pe acest pat de oase ce par ca niste lumânari zamislite de apa pentru privegherea faunei disparute. Ajunsi la picioarele scarii metalice ne strecuram printr-o galerie ingusta ca apoi sa ne ridicam in picioare si sa admiram Valul Muierii, o galerie de calcita cu falduri fara egal, care este preludiul frumusetilor naturale din Sala Perlelor. Apoi tavanul coboara mult, chiar sub 50 cm si ascunde gururi mici, pline cu apa, si numeroase "perle" presarate pe un pat imaculat de calcita.

Ajungand la ultima scara metalica ne abatem lateral in Sala Musteriana, unde arheologii si paleontologii au scos la lumina zilei numeroase obiecte de cultura, dovezi permanente a omului aici cu multe mii de ani inaintea erei noastre.

Revenind la galeria superioara, intr-o bolta ce acopera o sala mare, vizitatorul zareste un horn ce comunica cu exteriorul, horn caruia localnicii ii spun Cosul Pesterii, probabil in amintirea vremurilor cand focul ardea in mijlocul acestei sali. Iesind prin gura sudica a pesterii coborârea pâna la albia râului Galbenu se face pe o carare betonata, strajuita cu balustrada de sustinere .

 

 

SARBATOAREA ANUALA

 

 

Pentru oieri dragostea de meserie este mai presus decât luxul lăsat în casele lor din vale. Primăvara urcă în munte în urma ciopoarelor de oi aducând cu ei întreaga gospodărie pentru a petrece aici mai multe luni de zile din an.  Chiar dacă fumul de stână e înecăcios, ei îşi iau fluierul la brâu şi urmaţi de oi şi câinii lor merg spre vârful muntelui păscând oile şi cântându-şi  doinele.

Ciobanii nu au trăit sub semnul calendarului, al zilelor şi lunilor înscrise în el, ci sub semnul anotimpurilor. Au plecat singuri cu oile primăvara pe munte, i-au bătut vânturi şi ploi, i-au mistuit dorurile. Despre toate astea au doinit  auziţi de mioare sau au hăulit de au răsunat văile. Adeseori, şi-au însoţit glasul cu tânguirile fluierelor. Atunci când ciobanul era mistuit de dor şi necaz, scotea fluierul de pe mâneca cojocului şi îşi alina suferinţele în frumoasele doine ciobăneşti

Oierii îşi duc vara oile în munte, iar toamna, când timpul se strică şi zilele devin tot mai răcoroase, cam pe la Sfânta Marie Mică, ciobanii şi băciţele coboară în sat. Când toamna îşi arată primele semne  ciobanii ştiu că oile au nevoie de adăpost pentru iarnă şi făcându-şi bagajele pleacă uşor la vale  lăsând în urmă nostalgia priveliştilor montane.

Ajunse în satul de obârşie turmele sunt adunate pâlcuri-pâlcuri şi se face numărătoarea oilor. Gazdele cu puţine oi şi le iau acasă iernându-le în sat. Adevăraţii ciobani, cei cu turme de sute şi chiar mia de capete le duc la iernat la câmp.

Peste munţi se aşterne linişte deplină. Stânile rămân singure în imensitatea munţilor, nu se mai aude clinchet de clopot sau fluier de cioban.

Coborâtul oilor de la munte este prilej de bucurie pentru păstorii locului, bucuria revederii cu cei dragi, este prilej de îngrijorare pentru zilele ce au să vină, pentru iernatul turmelor, pentru hrana animalelor, pentru desfacerea produselor muncii lor.

Festivalul Folcloric Naţional "Coborâtul oilor de la munte", festival care are loc în cea de-a treia duminică a lunii septembrie sărbătoreşte acest coborât al oilor de la munte. Aici sunt invitate formaţii cu specific ciobănesc din toate zonele ţării.

 Şi astfel şi anul acesta sunt invitate pentru a sărbători alături de locuitorii comunei Baia de Fier, ansambluri şi formaţii artistice din judeţul Gorj şi din judeţe Vâlcea, Sibiu, Olt şi Alba. Vor porni în paradă de la căminul cultural până la scena din poiana de la Ieşire Peştera Muierilor  şi va răsuna valea şi ne vor încânta auzul cu cântecul şi dansul popular din zonele din care vin.