Stelele

Ce sunt stelele ?


Stelele sunt uriaşe acumulări de gaze (de obicei hidrogen şi heliu) fierbinţi şi luminoase, de formă sferică. Stabilitatea lor din punct de vedere al formei se datorează, în mare parte echilibrului format între uriaşele forţe de gravitaţie (care îşi exercită forţa spre interior) şi reacţiilor termonucleare din interiorul stelei (care îşi exercită forţa spre exterior).
Văzute de pe Pământ toate stelele, cu excepţia Soarelui, par a avea acelaşi loc pe bolta cerească pentru un timp foarte îndelungat. Ele sunt într-o mişcare permanentă, iluzia stării fiind cauzată de distanţele foarte mari dintre ele şi Pământ.
Numărul stelelelor văzute cu ochiul liber de pe Pământ este în jur de 8000, dintre care 4000 din emisfera sudică, iar 4000 în emisfera nordică.
În Calea Lactee, galaxia în care se află Soarele împreună cu sistemul nostru solar, se estimează a fi câteva sute de miliarde de stele, care au fost observate cu ajutorul tehnologiilor moderne. Numărul galaxiilor cunoscute este de câteva sute de milioane, astronomii fiind convinşi că numărul lor este mult mai mare.
Cea mai apropiată stea de cea a sistemul nostru solar este Proxima Centauri, o componentă a sistemului solar format din trei stele, Alpha Centauri. Distanţa dintre cele două stele este aproximată la 4.29 ani lumină, adică 40 miliarde de kilometri.
Caracteristicile stelelor (culoarea, temperatura, luminozitatea, mărimea) variează de la stea la stea în funcţie de masa lor (cantitatea de material conţinută) şi în funcţie de modul de formare. Caracteristicile unei anumite stele variează de asemenea, din cauză schimbărilor suferite în timpul perioadei de viaţă a acesteia. Viaţa unei stele varia de la sute de milioane până la zeci de miliarde de ani tereştri.

Naşterea unei stele

Stelele iau naştere din nori de praf cosmic, a căror densitate constantă este de câteva miliarde de ori mai mică decât a atmosferei terestre.
La un moment dat, densitatea din norul de praf se măreşte într-un anumit punct, de obicei din cauza trecerii unei unde de şoc supernovice sau a unui meteorit sau asteroid.
Punctul respectiv, cu o densitate, şi astfel cu o putere gravitaţională mărită, atrage o masă tot mai mare de materie. Astfel se creează un efect în cascadă, urmând ca el să fie stabilizat în momentul în care temperatura şi presiunea creşte suficient de mult pentru a da naştere reacţiilor termonucleare din interiorul stelelei.
Dacă la început, în interiorul norului de praf cosmic era o temperatură apropiată de zero absolut ( – 273.15 oC), după formarea stelei temperatura acesteia poate atinge mai mult de 10 milioane oC.

Energia stelelor

Reacţiile termo-nucleare, care poartă numele de reacţii de fuziune în fizica nucleară, sunt cele care fac stelele să producă energie. În cele mai frecvente cazuri aceasta se găseşte sub formă de lumină, căldură şi radiaţii (de diferite frecvenţe).
Reacţiile de fuziune din interiorul stelelor, nu pot fi reproduse decât în anumite condiţii, prezente numai pe corpurile cereşti de masă foarte ridicată: temperaturi de câteva milioane de grade Celsius şi presiuni foarte mari (cauzate de forţa gravitaţională).
Reacţiile termo-nucleare constau în fuziunea a două sau mai multe nuclee de hidrogen pentru a forma un nucleu de heliu, sau unul mai complex. În urma fuziunii, 0.7 la sută din masa hidrogenului este convertită în energie, ceea ce semnifică foarte mult.
În stelele de masă scăzută, asemănătoare Soarelui, în urma proceselor de fuziune rezultă materiale relativ simple, cu un număr atomic mic, cum ar fi heliu(2) sau litiu (3).
În urma fuziunii din stele cu o masă ridicată rezultă însă materiale mult mai complexe, cu un număr atomic mare.
Fie mari sau mici, stelele care au o masă suficientă pentru realizarea reacţiilor termo-nucleare; pot „arde” un timp foarte îndelungat, deoarece la început toate sunt compuse în cea mai mare parte din hidrogen.
Oameni de ştiinţă încearcă în continuare să realizeze procesul de „fuziune la rece”, o reacţie asemănătoare celei din stele, care să se poată realiza la temperaturi mai scăzute. Folosind un astfel de procedeu, apa ar putea devenii combustibilul de bază al planetei, un litru de apă echivalând aproximativ 500 de litri de benzină.
Nebuloase
Nebuloasele sunt nori de gaz, sau orice alte obiecte formate din material cosmic, care nu au o masă suficientă pentru a forma o stea.
Nebuloasele luminoase sunt de obicei nori de praf cosmic care reflectă sau dispersează lumina provenită de la stele sau alte corpuri cereşti care produc lumină. Ele sunt rămăşiţele stelelor care, rămânând fără energie, mor. Există şi nebuloase care dispersează lumina (roşie sau verde) provenită de la stelele „tinere” din interiorul lor. Unele nebuloase au fost confundate cu grupuri de stele sau chiar cu galaxi, dar folosind tehnologii avansate şi telescoape performante, oamenii de ştiinţă le-au reclasificat.
Nebuloasele întunecate sunt formate din praf cosmic, care absoarbe o mare parte din radiaţii. Ele sunt observate, de obicei, dacă absorb lumina transmisă de stele sau nebuloase luminoase. Aceste corpuri cereşti au o masă puţin mai mare decât a Soarelui. Astfel, câte odată ele formează noi stele.

Tipuri de stele
În funcţie de caracteristici stelele pot face parte din una din cele şase categorii:
• Stelele galbene sunt stelele de dimenisiuni normale. Din acestă categorie face parte şi Soarele. Ele eu o perioadă de viaţă de până la 12 miliarde de ani tereştri. Terminându-şi rezervele de hidrogen, astfel de stele se transformă în superuriaşe roşi, apoi în nebuloase în al căror centru se află o pitică albă, care devine din ce în ce mai greu de observat.
• Superuriaşe sunt stele normale, al căror centru se transformă prin reacţii de fuziune în materiale tot mai grele, începând cu hidrogenul şi treminând cu fierul, cu o temperatura care poate atinge câteva miliarde de grade Celsius. Suprafaţa acestor stele are temperaturi de până la 6500 oC, având culori variabile între albastru-verzui şi roşu. Ele sunt mai luminoase decât Soarele, deoarece au o suprafaţă mult mai mare. Marea majoritate a acestor stele explodează, transformându-se în supernove atunci când centrul lor conţine în mare parte fier.
• Supernovele sunt stelele rezultate în urma exploziei unei superuriaşe. O astfel de explozie poate lumina o galaxie întreagă pentru un timp destul de îndelungat. Supernovele pot părea la început de pe planete mai îndepărtate ca fiind stele foarte noi, care sunt încă în curs de formare. Din astfel de stele, care de altfel au volumul cel mai mare, se pot naşte gaurile negre, dacă nucleul stelei are o masă suficientă.
• Piticele albe reprezintă aproximativ 10% din masa unei superuriaşe roşii care a murit, neavând sufiecientă masă pentru a exploda într-o supernovă. Mărimea unei astfel de stele este doar puţin mai mare decât a Pământului, densitatea fiind însă mult mai mare decât a oricărui material existent pe Terra (mai mult de 1,4 tone/cm3). Astfel de stele strălucesc foarte slab în interiorul unei nebuloase, în final stingându-se complet.
O stea îşi poate schimba caracteristicile, astfel încât poate face parte din mai multe categorii pe parcursul vieţii ei.
Cursa pentru cucerirea spaţiului
Folosind tehnologii din ce în ce mai avansate, oamenii de ştiinţă au reuşit să descopere şi să studieze stele dintre cele mai îndepărtate, pe baza luminii emise de acestea şi pe baza spectrului căruia aceasta aparţine.
Cu ajutorul telescopului Hubble s-au putut aduna date importante despre stele, cât şi despre anumite planete. Pe baza acestor date, folosind computere foarte performante, se pot face calcule precise asupra duratei de viaţă, mărimii şi distanţei exacte de la Pământ, masei, temperaturii precum şi multe alte caracteristici ale stelelor respective .
Proiectele spaţile mai recente îşi propun trimiterea unor expediţii în afara sistemului nostru solar. Cele mai greu de evitat obstacole sunt distanţa enorma ce trebuie parcursă şi viteza foarte mică a navelor spaţiale (comparată cu cea a luminii) realizate cu tehnologia deţinută astăzi. O expediţie doar până la marginea sistemului nostru solar ar dura mulţi ani tereştri. Cel mai depărtat corp ceresc pe care a păşit un om este Luna, singurul satelit natural al Pământului.
Oamenii de ştiinţă se mulţumesc pentru moment cu analize spectrale şi studii efectuate de prin apropierea Pământului .

Tyche

Oamenii de ştiinţă cred că un telescop al NASA a descoperit o nouă planetă, a noua a sistemului nostru solar, numită Tyche. Noua planetă ar avea o masă de 5.300 de ori mai mare ca a Pământului!
Tyche este o planetă-gigant gazoasă cu o masă de 4 ori mai mare decât cea a lui Jupiter, iar oamenii de ştiinţă cred că se găseşte în Norul lui Oort. Orbita lui Tyche este de 15.000 de ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Terrei şi de 375 de ori mai îndepărtată decât cea a lui Pluto, acesta fiind motivul pentru care această planetă nu a fost descoperită până acum.
Cercetătorii cred că dovada existenţei lui Tyche a fost obţinută de NASA graţie telescopului spaţial Wise, rămânând doar ca datele să fie analizate.
În aprilie va fi făcută publică prima tranşă de informaţii adunate de Wise, iar astrofizicienii sunt siguri că în maximum doi ani existenţa lui Tyche va fi demonstrată. Odată ce localizarea lui Tyche este realizată, alte telescoape vor fi îndreptate spre planetă, pentru a-i confirma existenţa.
Ca Tyche să fie considerată drept a noua planetă a sistemului solar este nevoie de aprobarea IAU (International Astronomical Union). Principalul argument împotriva clasificării lui Tyche ca parte a sistemului solar este faptul că planeta s-a format în jurul altei stele, fiind abia ulterior captată de câmpul gravitaţional al Soarelui. Este posibil ca IAU să creeze o nouă categorie pentru Tyche, susţin specialiştii. De asemenea, IAU ar putea alege alt nume pentru această planetă.
Dacă ipoteza existenţei lui Tyche se confirmă, planeta ar fi compusă în mare parte din hidrogen şi heliu, având o atmosferă similară cu cea a lui Jupiter. De asemenea, se aşteaptă ca planeta să aibă şi sateliţi, precum celelalte planete exterioare ale Sistemului Solar.
Temperatura planetei se estimează a fi de -73 grade Celsius, de 4-5 ori mai cald ca pe Pluto. "Această căldură se păstrează de la momentul formării planetei. Durează ca un obiect de aceste dimensiuni să se răcească", explică un specialist.
Dacă datele NASA confirmă existenţa lui Tyche, sistemul solar ar putea fi compus, încă o dată, din 9 planete.

Quasarii

Un quasar este un nucleu galactic activ îndepărt, care emite enorme cantități de energie. Quasarii au fost identificați inițial ca surse cvasi-punctiforme de radiație electromagnetică (incluzând unde radio și lumină vizibilă), asemănătoare prin aceasta stelelor, mai curând decât galaxiilor, care sunt surse extinse. Asfel se explică numele de quasar, o contracție a denumirii în limba engleză quasi-stellar radio source (sursă radio cvasi-stelară). Natura acestor obiecte a fost inițial controversată, rămânând astfel până în anii 1980. Astăzi există un consens științific în această privință: un quasar este o regiune compactă, cu rază de 10 până la 10.000 de ori raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de creștere
Quasarii sunt prin excelență obiecte cosmice foarte îndepărtate. Cel mai apropiat quasar (din cei peste 120.000 recenzați până acum[1] se află la o distanță de 240 megaparseci, (~ 780 milioane de ani lumină), iar cel mai îndepărtat (numit CFHQS J2329-0301, cu un decalaj spectral de 6,3 [2]) la aproape 13 miliarde de ani lumină. Dacă se ia în considerare că Universul s-a născut în urmă aproximativ 13,7 miliarde de ani, înseamnă că lumina acestui ultim quasar a fost emisă când Universul avea mai puțin de 1 miliard de ani. Astronomii din echipa franco-canadiană care a descoperit acest quasar estimează că masa totală a găurii negre din centrul său atinge cam 500 de milioane de mase solare.
Cel mai luminos quasar observat vreodată (botezat 3C 273 și aflat în constelația Virgo) are o magnitudine absolută de circa 12,9, însă o magnitudine relativă de –26,7. Asta înseamnă că dacă acest obiect celest ar fi la o distanță de aproximativ 33 de ani lumină de Terra, ar lumina la fel de intens precum Soarele.
Prin 1962, astronomul australian Cyril Hazard de la Universitatea Sydney, cerceta cerul cu ajutorul unui radiotelescop. Într-una din nopţi a găsit o radiosursă puternică pe care, datorită imperfecţiunilor echipamentului, nu a putut să o localizeze cu precizie. El a remarcat că, ori de câte ori Luna acoperea constelaţia Fecioara, emisia misterioasă înceta. Astfel, el a ajuns la concluzia că radiosursa se afla undeva pe direcţia amintitei constelaţii. Pentru măsurători mai precise, el a apelat la John Bolton, directorului unui radiotelescop nou-nouţ, construit la Parkes, Australia. Cei doi cercetători încercau să descopere corpul ceresc capabil să emită semnale radio atât de intense. Nici noul radiotelescop nu era destul de precis. De aceea, s-au gândit să apeleze din nou la Lună. Marcând cu precizie momentele de dispariţie şi de apariţie a semnalelor, se puteau calcula coordonatele misteriosului obiect. Pe coordonatele calculate a fost descoperit un corp ceresc catalogat sub indicele 3C273.
O data ce ştirea descoperirii obiectului 3C273 s-a răspândit in lumea astronomilor, mai multe telescoape s-au îndreptat spre cer în căutare de informaţii suplimentare. Astronomul Maarten Schmidt, de la Observatorul Mount Palomar, i-a înregistrat (măsurătoare banală ) spectrul în domeniul vizibil. Analizând spectrograma, Schmidt s-a trezit in fata unui rezultat cu totul neaşteptat: liniile spectrale erau puternic deplasate spre roşu. Şi cum de la Hubble încoace ştim ca spectrul unui obiect cosmic este cu atât mai decalat spre roşu cu cât se află mai departe de noi, atunci obiectul nostru ar trebui să se afle îngrozitor de departe. Calculând distanţa corespunzătoare şi raportând-o la cantitatea de radiaţie recepţionată, Schmidt a constatat că 3C273 ar emite mai multă energie decât câteva sute de galaxii mari! Prima sursă cvasistelară îşi începea drumul în lucrările de specialitate, în manualele de astronomie şi, desigur, în articolele de popularizare a ştiinţei.
Din acest moment astronomii au căutat şi au descoperit numeroşi quasari. La unii dintre ei s-a constatat un lucru ciudat. Luminozitatea lor, în domeniul radiaţiei X, varia foarte brusc. Aceasta creştea de câteva zeci de ori în numai câteva zile. Deoarece nici o perturbaţie nu se propagă mai repede decât lumina, rezulta că sursa emiţătoare nu ar trebui să fie mai mare de câteva săptămâni-lumină. Mister. Problema cu misterele este că trebuie să le găseşti o explicaţie raţională. Să sistematizăm un pic lucrurile.
În domeniul quasarilor, astronomii au identificat, în cele din urmă, câteva probleme principale. În acest moment ei caută să răspundă la numai 4 întrebări:
1.Ce legătură există între quasari, stele si galaxii?
2.Cât timp pot emite quasarii cantităţile uriaşe de energie măsurate de astronomi?
3.Pe o rază de un milion de ani-lumină au existat în trecut de 1000 de ori mai multi quasari decât în prezent. De ce sunt ei mai puţin numeroşi în prezent decât în trecut?
4.Cum produc quasarii uriaşa cantitate de energie disipată în spaţiu?
Aceste întrebări scurte şi clare impun răspunsuri pe măsură. Din păcate, la nivelul actual al cunoaşterii, lucrurile nu sunt nicidecum atât de simple cum ne-am dori. Aşa că ne întoarcem la subiectul nostru preferat.
Una dintre primele ipoteze, emisă la scurt timp după descoperirea întâiului quasar, presupunea că aceştia se adăpostesc în centrul unor galaxii, foarte probabil in nucleu. Un timp s-a încercat să se demonstreze ca multe dintre fenomenele observate la quasari se produc, într-o forma atenuată, şi în nucleele active ale unora dintre galaxiile gigante din apropierea Căii Lactee. Cu aceasta ocazie, s-au descoperit o sumedenie de tipuri de nuclee galactice active. Unii specialişti cred că procesele ce au loc în cadrul lor sunt faze iniţiale ale dezvoltării quasarilor. Alţii susţin că nucleele galactice active nu au nici o legătură cu quasarii. Argumentul acestora din urmă este greu de combătut: luminozitatea quasarilor este cu mult mai mare decât cea a nucleelor galactice active.
În 1973, Jerry Kristian, de la Observatorul Mount Palomar, a arătat că, dacă într-adevăr quasarii s-ar adăposti în centrul anumitor galaxii, atunci imaginile quasarilor mai apropiaţi ar trebui să prezinte un fel de halou difuz, provocat de stelele din galaxia gazda. Din păcate, proba este foarte greu de făcut, Un obiect atât de luminos, cum este quasarul, va masca lumina mult mai slabă, emisă de stelele învecinate. Şi apoi, telescoapele terestre sunt orbite de atâta atmosferă. Ne rămâne o singură cale de a detecta fenomenul amintit: telescopul Hubble, în care astronomii şi-au pus toate speranţele pentru descifrarea enigmelor Universului.
Fiind plasat în spaţiu, dincolo de ecranul atmosferic, acesta ne poate oferi imagini extrem de clare ale cosmosului îndepărtat.
O altă ipoteză interesantă este legată de existenţa unor găuri negre gigantice, cu masa de un miliard de ori mai mare decât cea a Soarelui şi cu dimensiuni neglijabile, care absorb toata materia din spaţiul înconjurător. Conform calculelor, 40% din materia atrasă de gaura neagră se transformă în energie pură. Acest mecanism este de 100 de ori mai eficient decât reacţiile termonucleare, care se produc în stele. Această ipoteza are slăbiciunea ei: o gaură neagră ar absorbi rapid toată materia din jur, iar quasarul ar „muri” de tânăr.
Acum avem două ipoteze. Care dintre ele se apropie mai mult de adevăr?
Aşa cum spuneam, astronomii şi-au pus toate speranţele in telescopul spaţial Hubble, care, neperturbat de atmosfera terestră, ar fi trebuit să ne ofere informaţii detaliate despre Universul îndepărtat. Din păcate, imediat după plasarea sa pe orbită, în 1990, s-au constatat grave erori de proiectare, care l-au transformat într-un fel de deşeu cosmic îngrozitor de scump. Cum menirea inginerilor este tocmai aceea de a găsi soluţii pentru propriile lor greşeli si la probleme de nerezolvat, cei de la NASA s-au pus pe treabă şi, la numai 3 ani, în 1993, astronauţii americani reparau, pe orbita, uriaşul telescop.
Deşi Hubble este o unealtă fără egal, problemele nu se sfârşesc aici. Imaginaţi-vă că trebuie să identificaţi marca unui automobil care se deplasează printr-o ninsoare densă, cu farurile aprinse. Veţi face cât mai multe fotografii ale automobilului. Apoi veţi analiza pe calculator fiecare imagine în parte, le veţi suprapune una peste alta (pentru „intensificarea” detaliilor care se repetă în mai multe imagini) şi veţi căuta să „extrageţi” lumina farurilor. În imaginea rămasă veţi putea, eventual, să recunoaşteţi marca automobilului. Cam aşa fac şi astronomii. Şi ce au găsit ei?
Astronomul Michael Disney, de la Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, a analizat imaginile a 34 de quasari şi, analizându-le după metodologia indicată mai sus, a constatat că 75% dintre ei aveau un halou difuz şi slab, întocmai ca cel prezis de Jerry Kristian. Deci mulţi quasari sunt adăpostiţi de galaxii gazdă. Mai mult decât atât, s-a mai descoperit un lucru interesant. Foarte multe „gazde”, aproape 75%, interacţionau puternic cu galaxii învecinate sau, altfel spus, se ciocneau între ele. Imaginile au arătat că, în acest caz, stelele şi gazul interstelar sunt atrase către o gaură neagră aflată în centrul uneia dintre galaxii. Deci am ajuns acum şi la confirmarea celei de-a doua ipoteze. Acest ultim mecanism explică variaţia numărului de quasari pe măsura îmbătrânirii Universului. Galaxiile nu au apărut imediat după Big Bang, ci ceva mai târziu. De aceea, cei mai îndepărtaţi quasari se află la cel mult 11 miliarde de ani-lumină de noi. Pe măsură ce se formau galaxiile, numărul de ciocniri dintre ele creştea, ceea ce a dus la apariţia unui număr mare de quasari. Şi, în sfârşit, astăzi, deoarece expansiunea Universului a dus la mărirea distanţelor intergalactice şi, implicit, la scăderea probabilităţii unei ciocniri, avem un număr mai redus de quasari.
Pe de altă parte, astronomii cred că au reuşit să detecteze obiectele cosmice rezultate în urma consumării combustibilului quasarilor. Astfel, galaxia eliptică, M87, aflată în centrul constelaţiei Fecioara, la 50 de milioane de ani-lumină de Pământ, are un nucleu activ care emite energie pe aceeaşi gamă de lungimi de undă ca un quasar, dar cu o intensitate de 1000 de ori mai mică. Analizând spectrul acestui nucleu, ei au constatat o deplasare spre albastru pe o parte a nucleului (ceea ce înseamnă că el se apropie de Pământ), în timp ce pe partea diametral opusă au constatat spre roşu (ceea ce semnifică o îndepărtare de Pământ). Interpretarea acestui fenomen este simplă: avem de-a face cu un uriaş disc de gaz fierbinte, aflat în mişcare de rotaţie rapidă. Dar el ar trebui să se destrame din cauza forţei centrifuge. Ceva îi menţine coeziunea, iar acel ceva nu poate fi altceva, conform calculelor, decât o gaură neagră cu o masă echivalentă cu 3 miliarde de mase solare…Un asemenea obiect ar trebui să declanşeze mecanismul energetic al unui quasar. Sau, altfel spus, nucleul galaxiei M87 a fost cândva, acum câteva miliarde de ani, un quasar care şi-a risipit energia în Univers. Acum a murit şi noi nu-i vedem altceva decât cenuşa…

Imparati romani

Scurta descriere biografica

CAESAR (100-44 i. Hr.)-initial congnomen al gintii Iulia, din care au descins - Iulius Caesar - Augustus - Tiberius - Caligula. Claudius, primul imparat strain familiei Iulia, a preluat acest congnomen ca numai in titulatura imperial, iar dupa el de toti imparatii. Incepand cu Hadrian, congnomenul Caesarera acordat si persoanelor destinate oficial pentru a succeda imparati romani. Actiunea lui Caesar a atras dupa sine in primul rand distrugerea definitiva a Republicii Romane, ca aceasta actiune a fost identica cu �imboldul decisiv" care a distrus vechile structuri. Fara interventiile lui Caesar si fara esecul dictaturii sale atat principatul lui Augustus, cat si lungul sir al imparatilor romani ar fi de neconceput. De aceea a fost posibila identificarea lui Caesar atat cu demagogul, cat si cu �aut-sider-ul", atat cu despotul, cat si cu parintele patriei. Caesar ramane in orice caz ultimul si cel mai mare dictator al Republicii Romane.

AUGUSTUS (27 I. Hr. -14 D. Hr.)-imparat roman, a adus bazele stapanirii sale la numitorul cel mai rational pe care il ingaduiau intelepciunea politica si renuntarea diplomatica la intregul adevar. �Eu i-am intrecut pe toti cetatenii prin autoritatea (auctoritas) mea personala, in privinta puterii conferite de drept (potestas), insa nu am detinut mai mult decat colegii cu care am exercitat succesiv magistraturi". Autoritatea evanghelistului atarna greu, ea a favorizat imaginea ca Augustus ar fi fost, aidoma pruncului nascut la Bethlehem, un instrument al providentei dumnezeiesti.

TIBERIUS (14-37) - era fiul lui- Ti. Claudius Nero si al - Liviei. Dupa moartea tatalui sau, de la varsta de 9 ani, a crescut in casa lui Augustus unde a primit o temeinica educatie si cunostinte in domeniul literaturii, juridicii si militariei, a tehnicii. Prin masurile luate T. s-a dovedit un excelent administrator. A asigurat prosperitatea provinciei, a gospodarit cu chibzuinta si finantele statului, sporind tezaurul fara sa introduca noi impozite. Pentru redresarea finantelor a varsat in tezaurul public zece milioane de sesterti din averea personala.

CALIGULA (37-41)-(Caius Caesar Germanicus), poreclit Caligula, dupa incaltamintea de simplu soldat pe care o purta in campanii. La educarea tanarului Caius a contribuit, pe langa mama sa si imparatul Livia. A fost popular in randurile armatei si ale poporului datorita tatalui sau. A adus din Grecia statui celebre carora le-a taiat capetele si le-a inlocuit cu al sau, comportament care i-a facut pe contemporani sa-l socoteasca bolnav. A cheltuit toate sumele aflate in tezaurul public, a introdus impozite noi, a reintrodus lex majestatis si a executat multi oameni avuti ori influenti, pentru a le lua averile sau din placerea de a ucide.

CLAUDIUS (41-54)-era fiul lui Drusus cel Batran si al Antoninei. Era foarte instruit, cunostea limba greaca si ertusca, se preocupa de arheologie, era bun orator. A scris mai multe carti care s-au bucurat de succes. In timpul sau a fost consolidat si perfectat-consiliul principelui prin infiintarea unor departamente ale acestuia la conducerea carora au fost numiti liberti, bine instruiti, buni cunoscatori ai administratiei de stat si cu o competenta indiscutabila. A restabilit ordinea in finantele statului, a ordonat un recensamant in Imperiu, a ameliorat situatia sclavilor si a intreprins mari lucrari publice.

NERO (54-68)- (Lucius Domitius Ahenobarbus)- a manifestat interes deosebit pentru arta, literatura, retorica, filozofie, muzica, desen. Admirator al culturii grecesti i-a protejat pe greci si in general aristocratia provenita din provincii rasaritene ceea ce ia nemultumit pe senatori, aristocratia romana era revoltata si de aparitiile sale pe scena, in public. A lasat in schimb guvernarea provinciei pe seama consilierilor sai- Mucianus, Vespasianus, Corbulo, care fiind buni administratori au contribuit la prosperarea lor economica. Dar cheltuielile necesitate de constructii, de serbari si jocuri, de petrecerile continue au secatuit tezaurul imperiului, marind antipatia aristocratiei senatului care a inceput sa urzeasca comploturi.

VESPASIAN (69-79)-(Titus Flavius Vespasianus)- a fost tribun militar al Traciei, apoi aedil, pretor. A imbratisat cariera armelor si a comandat mai multe armate la Rin si in Britania. In anul 73 e. n., in calitate de cenzor, V. A procedat la revizuirea listei senatoriale in care a inscris multi italieni proveniti din randurile cavalerilor, a acordat cetatenie romana oraselor din Hispania, a sprijinit procesul de urbanizare si romanizare, a administrat bine provincia si s-a sprijinit pe aristocratia ei. Au fost luate masuri pentru refacerea finantelor statului si pentru reintroducerea disciplinei in armata.

TITUS (79-81) (Titus Flavius Vespasianus)- a crescut la curtea imperiului in timpul lui Claudius si Nero unde a primit o educatie aleasa, spirituala si militara, pe Rin si in Britania. A condus treburile statului in buna intelegere cu senatul, dar n-a renuntat la nici una din puterile sale. A organizat jocuri costisitoare, a distribuit alimente si imbracaminte celor saraci, a terminat construirea Coloseului, a ridicat termele care ii poarta numele.

DOMITIAN(81-96)-(Titus Flavius Domitianus) era fiul mai mic al imparatului Vespasianus si al Flaviei Domitilla. Inca de la inceputul domniei a impus un regim monarhic absolutist, bazat pe forta militara. A cumulat toate magistraturile traditionale, a pretins ca supusii sa i se adreseze cu formula, diminus et deus si s-a inconjurat de un fast obisnuit la curtile orientale. A instituit chiar un cult al gintii Flavia. A favorizat urbanizarea in provincie pe ai caror guvernati ii controla riguros si a introdus functionari insarcinati cu verificarea finantelor din provincie. A distribuit plebei, grane, bani a organizat mese publice, spectacole pentru aceasta, iar in 88 a organizat Jocurile seculare.

TRAIAN (98-117)-si-a inceput la randul sau cariera, in armata, ca tribun militar ramanand vreme indelungata, in aceasta functie, in Siria, unde tatal sau fusese numit guvernator. A fost trimis apoi in armata de la Rin de unde a fost chemat la Roma indeplinind in primii ani de domnie ai lui Domitian indeplinind in primii ani de domnie, diferite magistraturi civile. Traian a fost proclamat imparat sosind la Roma abia in vara anului 99 e. n. A dezvoltat pe scara larga institutia alimentara, a imbunatatit legislatia romana, a intronat pacea interna, a luat masuri pentru dezvoltarea agriculturii si a comertului, s-a ingrijit, cu succes la prosperitatea interna, a luat masuri pentru dezvoltarea agriculturii si a comertului, s-a indarjit cu succes la prosperitatea financiara a statului fara a recurge la marirea impozitelor sau la confiscari, a inlesnit calatoriile pentru construirea de noi drumuri si pentru asigurarea securitatii cailor de comunicatie.

HADRIAN(117-138)-in anul 98 e. n. era comandant de legiune a indeplinit diverse functii civile, a facut parte din statul major al lui Traian in timpul razboaielor pentru cucerirea Daciei, a fost guvernator al Panoniei Inferioare. Era un om inteligent cu un orizont larg, un spirit suplu energic, muncitor, inventiv si o activitate prodigioasa. A urmarit cu perseverenta anihilarea potentialului politic al senatului, desi ii respecta pe senatori. A gospodarit cu multa chibzuinta finantele statului, a elaborat legi pentru inflorirea economiei, s-a ingrijit de provincie si de locuintele acestora. Hadrian a fost apropiat de soldati si s-a preocupat personal de mentinerea unei armate la hotar. A introdus inovatii in armata, a format un stat major din generali capabili si a organizat manevre militare pe care le conducea personal pentru a mentine potentialul de lupta al armatei.

ANTONIUS PIUS (138-161)- a primit epitetul de Pius datorita credintei pe care a arata-o tatalui sau adoptiv, respectului fata de relatia traditionala romana, cooperarii cu senatul si datorita calitatilor sale. Simplu si intelept, neobosit in munca ganditor, accesibil tuturor sfaturilor dezinteresate. A gospodarit cu pricepere finantele statului. In timpul sau a fost desavarsita forma de guvernamant a Imperiului pe plan politic, administrativ si legislativ. In politica externa a cautat sa consolideze hotarele imperiului. In Britania a extins hotarele dincolo de Limens Hadriani. Dupa energia predecesorilor, calmul sau se va impune si Roma va capata din nou un mare prestigiu fata de barbari.

MARCUS AURELIUS (161-180)-a primit o instructie si o educatie aleasa. Inca din copilarie a manifestat interes pentru filozofia stoica care l-a preocupat, apoi in intreaga sa viata. A imbracat toga virila la varsta de 11 ani. In politica sa interna a mentinut relatii bune cu senatul cu care a colaborat in opera de guvernare, fara sa renunte insa la prerogativele sale. Domnia lui M. A. a marcat inceputul crizei imperiale, manifestata cu violenta pe plan politic si militar. Imperiul va duce o politica de aparare a hotarelor in fata atacurilor tot mai insistente ale barbarilor, fara a avea potentialul necesar de a riposta in mod onorabil.

COMODUS (180-192)- (Marcus Aureluis Comodius Antonius)- era fiul lui Marcus Aurelius si al Faustinei Minor. Marcus Aurelius a incredinta educatia tanarului print unor pedagogi celebri insa Comodus i-a alungat, inconjurandu-se de oameni plini de vicii care au avut o influenta nefasta asupra acestuia. In anul 166 e. n. a primit titlul de Caesar. In politica interna Comodus a desconsiderat senatul si a manifestat tendinte absolutiste. Participa la luptele cu animale si gladiatori din arena circurilor, iar senatorii aveau ordin sa-l aplaude. A cheltuit sume mari pentru armata, pentru jocurile publice, pentru granele pe care le impartea plebei si pentru orgii continue. A permis coruptia la curte, i-a persecutat pe senatori si a executat pe multi dintre acestia, confiscandu-le averile, ceea ce a dus la organizarea unor comploturi urmate de numeroase condamnari la moarte.

PERTINAX (192-193)-imparat, se tragea dintr-o familie apartinand aristocratiei senat. A fost un bun militar si un administrator cu experienta. A participat la luptele cu iazigii (173-174). La moartea lui Commodus a fost proclamat imparat de pretorieni la insistentele camerierului. Masurile luate de noul imparat pentru intarirea disciplinei i-au nemultumit pe pretorieni care l-eu ucis dupa o domnie de 87 de zile Pertinax a fost de doua ori in Dacia. A fost numit Consularis III Daciarum in locul lui C. Arrius Antonius.

SEPTIMIUS SEVERUS (193-211)-a fost primii dintre imparatii romani si afara Europei. In politica sa interna A luat o serie de initiative care au avut drept scop intarirea puterii imperiului si consolidarea statului sclavagist. In ceea ce priveste provincia S. S. a protejat si dezvoltat orasele din Africa si din provinciile dunarene sprijinind pe proprietarii mici si mijlocii si pe mesteri. Inca din vremea sa au inceput sa dispara barierele dintre unele categorii sociale dar a scazut si cantitatea de argint din moneda, semne ale crizei sistemului sclavagist roman pe plan social dar a scazut si cantitatea de argint din moneda, semne ale crizei sistemului sclavagist roman pe plan social si economic, a dispus si repararea unor monumente ca Pantheonul, casa Liviei, termele lui Agrippa, teatrul lui Pompeius.


ELAGABAL (218-222)-(Varius Avitus Bassianus Elagabalus)- era fiul lui Sextus Varius Marcellus, cavaler roman din Apaeea si al - Iuliei Soaemis. A fost crescut la Emesa, in Siria a devenit preot in templul zeului Soare. A cheltuit banii din tezaurul public si a executat pe multi oameni bogati pentru a le lua averile. Se casatorise impotriva traditiilor, cu o vestala si se comporta intr-un mod bizar (se farda, imbraca costume femeiesti) ceea ce a marit nemultumirile opiniei publice. A fost ucis de catre soldatii din garzile pretoriene, impreuna cu mama si prietenii sai, in martie 222 e. n.

SEVERUS ALEXANDER (222-235)(Marcus Aurelius Severus Alexander)- noul principe fiind minor a fost alcatuit un �consiliu de regenta" la care participau 16 senatori in frunte cu juratii- Ulpianus- Paulus- Modestinus. Sub S. A. s-a instaurat o politica de echilibru intre curtea imperiului si senat. Au fost restabilite cultele traditionale, a dus o politica de intarire a coloniilor militare de la hotare; s-a interzis organizarea unor colegii, folosirea banilor publici de catre consiliile municipale fara aprobarea imparatului, portul armelor in afara de cele de vanatoare. A luat masuri impotriva miscarilor populare, a latronilor, predicatorilor de noi relatii, profetilor si magilor. Au fost facute precizari prin lege privitoare la situatia sclavilor, coloniilor si altor clase si categorii sociale din Imperiu. S-a recurs in continuare la alterarea monedei ceea ce a contribuit la trecerea treptata de la o economie bazata pe schimb la o economie naturala.

GORDIAN AL III-LEA (238-244)- (Marcus Antinius Gordianus)- la inceputul domniei fiind minor, treburile statului au fost conduse de Timesitheus, prin grija caruia a fost reintronata ordinea la curte, s-a reglementat aprovizionarea Romei, a fost reorganizata si disciplinata armata si au fost construite fantani si bai publice la Roma.

FILIP ARABUL (244-249)-(Marcus Iulius Philippus) - in politica sa interna a incercat sa colaboreze cu senatul, a organizat Jocurile seculare si a serbat un mileniu de la intemeierea Romei. Dupa proclamarea sa ca imparat F. A. a incheiat pace cu persii carora le-a platit un stipendium de 500000 de denari si le-a cedat unele teritorii din Mesopotamia. Dupa aceasta s-a intors la Roma lasand in oras pe fratele sau Iulius Priscus. A fost numit comandant suprem al armatelor. Concomitent, au fost luate masuri pentru intarirea granitelor provinciei din ace4ste parti ale imperiului si cu deosebire ale Daciei.

DECIUS (249-251)- (Caius Massius Quintus Decius Traianus)- noul imparat a lansat un program politic traditionalist, de revenire la linia politica augustana. La sfarsitul anului 249 e. n. a emis un edict impotriva crestinilor, cetatenii romani, puteau fi aspru sanctionati, ajungandu-se pana la pedeapsa capitala. Incercarile ample si energice intreprinse pentru consolidarea imperiului pe temeiul stravechi virtuti si religii romane merita fara indoiala sa fie apreciata, insa el nu puteau asigura in nici un fel succesul intr-o epoca de decadere interna si amenintare externa, in plus, Decius care provenea dintr-o provincie romanizata, dar nu mai slab crestinata, a subestimat forta crestinismului. Destoinicul militar si harnicul organizator a reusit pentru scurta vreme sa trezeasca speranta de liniste si siguranta in Imperiul Roman.

VALERIAN (253-260)-(Publius Licinius Valerianus)- era descendent al gintii aristocratice Licinia. S-a distins din cariera militara inca din epoca Severilor. Inca din primul an de domnie si-a asociat la tron, cu titlul de Augustus pe fiul sau Gallienus in Occident. Noul imparat a fost bine primit de senat cu care a guvernat in buna intelegere. A emis in anii 257-258 doua edicte de persecutie a crestinilor din paturile bogate, aplicate in Galia, Hispania, Egipt.

GALLIENUS (253-268)( Publius Licinius Valerianus Egnatius Gallienus)- imparat, soldat, coimperator alaturi de tatal sau -Valerianus. In 260 a emis un edict prin care suspenda urmarirea confiscate si garanta libertatea cultului. In vederea redresarii situatiei imperiului a fost elaborata o reforma militara prin care se infiinta un corp de cavalerie mobile pentru interventii rapide in zonele amenintate de Imperiu; senatorii erau inlocuiti la comanda legiunii cu militari de profesie, iar in trupele auxiliare erau recrutati un numar mare de barbari. In provincia imperiala guvernul din ordinul senatorial au fost inlocuiti cu cavaleri; senatului i s-au luat dreptul de a bate moneda de arama. In politica externa Gallienus a fost nevoit sa faca mari eforturi pentru a pune stavila invaziilor barbare care aveau loc aproape in fiecare an. Gotii, carpii, hierulii atacau pe uscat si pe mare si pradau pana departe in interiorul imperiului provincii rasaritene din Asia Mica si Peninsula Balcanica.

POSTUMUS (260--269)- (Marcus Castianus Latinius Postumus)- a fost mai intai general si guvernator al Galiei, comandant suprem al intregului front roman. Insarcinat de Gallienus cu apararea frontierei de pe Rin i-a infrant si alungat dincolo de fluviu pe franci si alamani. P. a fost proclamat imparat de soldatii de la Rin si pus in fruntea Imperiului Galic. La inceput el a stapanit Galia lsa care s-au adaugat Hispania si Britania, stabilindu-si capitala la Treveri.

ZENOBIA-(267-272) (Septimia Zenobia), printesa de origine araba cu numele de Bat-Zablai. De o rara frumusete, inteligenta, culta, s-a inconjurat de oameni ilustri: Longinus, Episcopul Paulus din Samosata. Cunostea limbile greaca, latina si egipteana veche. A fost casatorita cu regaee Palmirei-Odenath. In anul 270 imparatul Aurelian a recunoscut situatia din Orient, iar Zenobia si Vaballathus s-au proclamat Augusti in anul 271 ceea ce l-a determinat pe Aurelian, sa inceapa o campanuie impotriva Palmyrei. Armatele Zenobiei au fost infrante, Palmyra cucerita, iar regina impreuna cu fiul sau, au fost dusi in prizonierat la Roma unde li s-a fixat domiciliul la vila lui Hadrian, de pe Tibur.

AURELIAN (270-275) - provenea dintr-o familie de tarani coloni, aflati pe domeniile din Pannonia Inferioara ale senatorului Aurelius. Calitatile din copilarie in exercitii sportive si militare a imbratisat cariera armelor. In anul 242 tribun, comandand o cohorta. In politica interna Aurelian s-a comportat ca un suveran absolut. Purta diadema solara, purpura si vestimente bogate ca dupa obiceiul regilor orientali, s-a autointitulat Dominus et Deus. A guvernat fara senat care a pierdut si dreptul de a bate moneda de arama alegandu-si colaboratorii dintre cavaleri. A incercata se introduca un singur cult in imperiu, cultul zeului Soare; Sol Dominus Imperii Romani sau Deus Sol Invictus. A efectuat o reforma monetara (emisiuni de aur, argint si arama) care a inviorat schimburile comerciale. In politica externa A. a inregistrat succese remarcabile, straduindu-se sa apere imperiul de frecventele invazii barbare si sa refaca unitatea acestuia, sfaramata in timpul lui Gallienus.

PROBUS- (276-282) (Marcus Aurelius Probus)- ajungand tribun militar, a indeplinit cu succes misiuni militare importante. Desi P. a respectat senatul nu i-a acordat autoritatea de altadata. A organizat jocuri, a distribuit grane plebei din Roma si a sprijinit relatia traditionala romana. I-a obligat pe soldati sa lucreze in timpul cand nu se aflau in campanii. A favorizat viticultura in provinciile apusene si a dus o politica larga de colonizare a barbarilor in Imperiu.

DIOCLETIAN (284-305) (Caius Aurelius Valerius Diocletianus) - a servit ca militar sub Aurelian si Probus, ajungand dux Moesia. Proclamat Augustus a abdicat la 1 mai 305 e. n., reluandu-si la Salona, in Dalmatia unde a murit. Prin reformele ale politicii si administrative si militare D. a pus bazele sistemului politic administrativ al Dominatului si a instituit ierarhia ca forma de conducere a Imperiului Roman. A despartit teritoriul Dobrogiei de Moesia Inferior, transformandu-l in provincia Scytia Minor cu resedinta la Tomis.

MAXIMIAN (286-305) (306-308, 310) (Marcus Aurelius Valerius Maximianus ) originar din Panonnia. Proclamat de acesta Caesar (1 aprilie 285 e.n.) si apoi Augustus la 1 mai 305 e. n. retragandu-se la proprietatea particulara din Lucania. Cand fiul sau Maxentius s-a proclamat imparat Maximian a cautat sa-l detroneze. Nereusind, a fugit la ginerele sau Constantinus in Gallia, unde s-a sinucis.

GALERIUS (305-311) (Caius Galerius Valerius Maximianus) - a slujit in armata romana ca soldat si ofiter in timpul lui Aurelian si Probus. Diocletian l-a proclamat Caesar. Divortand de prima sotie s-a casatorit cu Valeria, fiica lui Diocletian. I s-a incredintat apararea frontierei dunarene impotriva atacurilor sarmatilor, gotilor si carpilor, pe care l-a respins, luand de sase ori titlul de Carpicus Maximius. A contribuit in mare masura la reconstituirea Limes-ului dobrogean. Bucurandu-se mare incredere in fata lui Diocletian, mai ales dupa victoria impotriva persilor, Galerius l-a determinat sa dea o seria de decrete impotriva crestinilor (303-304).

CONSTANTIN I (306-337) (Flavius Valerius Caontantinus)- era fiul lui Constantius I Chlorus si al Flaviei Iulia Elena. Sub Diocletian, a indeplinit functia de tribunus primi ordinis in Asia si Palestina, iar sub Gelerius a lupta impotriva sarmatilor. Dupa moartea tatalui sau, a fost proclamat imperator de catre armata. A acordat libertate de cult crestinilor prin edictul de la Mediolanum. C. a continuat reformele administrative militare si economice incepute de Diocletian.

MAXENTIUS (306-312) (Marcus Aurelius Valerius Mexentius) - fiul lui - Maximianus Heculius si al Eutropiei. Proclamat Augustus la 28 octombrie 306 e. n. Infrant de Constantin I la Saxa Rubra , cand s-a inecat in Tibru si Dominatul.

LICINIUS (308-324) (Valerius Licianus Licinius) - tovaras de arme cu Galerius a luptat sub comanda acestuia impotriva persilor. Proclamat Augustus de Galerius. A dat impreuna cu Constantinus I, edictul de la Milano prin care se acorda libertate de cult crestinilor. In acel an s-a casatorit cu Constantia, sora lui Contantinus. Dupa 316 e. n. a intrat in conflict cu acesta, fiind infrant la Adrianopol si Crysopolis. Retras ca simplu cetatean la Tesalonic, a incercat sa reia razboiul contra lui Constantin I, motiv pentru care a fost executat.

MAXIMINUS DAIA (310-313) (Galerius Valerius Maximinus). La inceput se numea Daza (Daia), dar la cererea lui Galerius, dar la cererea lui Galerius a adoptat numele Maximinus. Mama sa fiind sora imparatului Galerius. Acesta l-a proclamat Caesar. El insusi s-a proclamat Augustus.

CONSTANS (337-350) - politica interna a fost dominata de politica religioasa, altminteri ea s-a derulat fara intamplari spectaculoase. Temele legislatiei nu se deosebesc de legislatia unor imparati anteriori si ulteriori. Procedeul obisnuit consta in publicarea semnata de ambii imparati a edictelor, deciziilor si legilor, independent de imparatul care dispusese elaborarea textului respectiv.
Conform aprecierii unanime a traditiei, Constans era nechibzuit, aspru, avar dependent de falsi consilieri, partinic, ba chiar coruptibil in alegerea administratorilor provinciali, urat in randurile armatei. Indeosebi politica fiscala dura si antipatia armatei au indemnat un grup de conspiratori sa-l proclame imparat pe ofiterul sem-barbar Magnentius in ianuarie 350 la Autun. Constans a pierit in timpul refugiului.

CONSTANTIUS AL II-LEA (337-361)-(Flavius Iulius Constantius). Proclamat Caesar si Augustus. A continuat opera de reorganizare a granitei danubiene. In urma campaniei victorioase impotriva sarmatilor din regiunea Banatului de astazi, a ridicat cetatea Constantia.
In general, Constantius preluase si altminteri o mare parte a vechilor traditii, numai ca, datorita conditiilor externe modificate, acestea primisera o alta infatisare, ba chiar erau greu de pastrat. Il vedem astfel pe Constantius, la fel ca pe atatia alti imparati din veacul al IV-lea, ca pe un �drumet intre doua epoci" care a incercat sa imbine lucrurile vechi cu cele noi. Ca el a esuat in cele din urma in aceasta incercare nu i se poate imputa decat in parte, daca ne gandim la numeroasele razboaie carora a trebuit sa le faca fata si la intoleranta ambelor tabere in confruntarile din sanul bisericii.
IULIAN (361-363) - (Flavius Claudius Iulianus) - ultimul membru dinastiei intemeiate de Constantinus I. Supranumit Aposata, pentru ca, dupa ce fusese adept al crestinismului a devenit un entuziast discipol al neoplatonismului. A luptat impotriva relatiilor crestinilor, cautand sa reinvie relatia greco-romana. Proclamat Caesar si Augustus, imediat dupa moartea lui Constantius al II-lea. S-a casatorit cu Elena, sora acestuia. Infrant si ranit mortal in lupta cu persii (363 e. n.). In timpul scurtei sale domnii I. A. a intreprins o actiune hotarata pentru consolidarea viatii economice a oraselor.

VALENTINIAN I (364-375)-era fiul lui Gratianus comes si fratele mai mare al viitorului Imparat Valens. Tribunus, in Gallia, ofiter comandant in Mesopotamia (360-361); Comes et tribunus cornutorum (362 e. n.). la 26 februarie 364 e. n. In acelasi an Iulian Apostatul l-a exilat in Theba pentru credinta sa crestina. Iovian la rechemat, numindu-l tribunus scutariarum (363-364 e. n.). La 26 februarie 364 e. n. a fost ales de trupe, succesor la tron al lui Iovianus. Cu prima sotie, Marina Severa a avut fiu pe Gratianus, iar cu a doua, Iustina, pe Valentinian Iisi trei fiice Iusta, Grata, Galla.

VALENS (364-378)-(Flavius Valens)- era fiul comandantului militar Gratianus, comes al Afr.. Protector domesticus sub imparatul Iulianus Aposata si Iovianus. Proclamat Augustus de fratele sau Valentinian I (28 mart. 364 e. n.). in 367-369 e. n. a intreprins o expeditie contra gotilor de la nord de Dunare, pe care l-a invins. A incheiat pacea de la Noviodunum cu Athanaric, regele vizigotilor. In 369 e. n. trecand prin Tomis, a cautat sa impuna erezia aeriana, dar a intampinat opozitia episcopului Bretonian si a poporului, fiind silit sa renunte. In 376 a oferit azil vizigotilor refugiati in Imperiu din cauza atacurilor hunilor, sub conducerea lui Frithigen si Alavilor. Intre romani si vizigotii rasculati s-au dat mai multe lupte, incheiate cu catastrofa de la Adrianopol, in care insuti V. si-a gasit sfarsitul al 9 august 378 e. n.

GRATIAN (367-383)-(Flavius Gratianus)- fiul lui Valentianus I , proclamat Augustus , un adolescent cu aptitudini stralucitoare, care ar fi putut sa-l indreptateasca sa rivalizeze cu cei mai buni imparati ai istoriei romane. �Cel mai crestin", �Cel mai credincios" stapan, asa i s-a adresat episcopul de Milano, Ambrosius, lui Gratian ca primului imparat crestin, chiar daca el nu era botezat, ceea ce insa nu era deloc neobisnuit in antichitatea tarzie. Ba Ambrosius a mers si mai departe cand l-a desemnat pe tanarul imparat drept invatator in credintei, dar si aceasta pare numai observatorului de astazi drept ceva cu totul neobisnuit. Caci de cand, in urma crestinarii lui Constantin I, politica religioasa devenise principalul domeniu al principalul domeniu al politicii interne, incepuse si rolul imparatului crestin cu un fel de �episcop al episcopilor", ceea ce decurgea din functia imperiala de pontifiex maximus.
Gratian a fost un credincios profund al ortodoxiei niceene, dupa parerea tuturor autorilor antici, el a fost un credincios deosebit de talentat si cultivat. Insa tot in antichitate dateaza si parerea de criza extrema a imperiului universal, el nu a avut respectiv nu a dezvoltat suficient seriozitatea, capacitatea de prevedere si decizie politica si nici indispensabila vointa de a reforma necesare unui suveran.

VALENTINIAN AL II-LEA (375-392)- era fiul lui Valentinianus I si al Iustinei. Proclamat Augustus la 22 noiembrie 375 e.n. avem numai patru ani cand la moartea tatalui sau, a trebuit sa-i urmeze la tron in Occident. A domnit impreuna cu cumnatul sau Gratianus, in Italia si Africa. Stabilit la mediolanum a fost influentat de mama sa Iustina care a favorizat arianismul. Fortat sa paraseasca tronul de uzurpator Maximus a fost readus de Theodosius imparat al Oraniei. A murit probabil prin sinucidere instigat de generalul galilor Arbogast.

THEODOSIUS I (379-395) (Flavius Theodosius) cel Mare, de origine hispana, fiul generalului cu acelasi nume . A servit ca militar, sub comanda tatalui sau, probabil in Britania, iar mai tarziu ca dux Moesiae primae. Dupa executarea tatalui sau la Cartagina, T. s-a retras la proprietatea parinteasca din Hispania de unde a fost chemat de Gratianus, care i-a incredintat comanda impotriva barbarilor Iliria (378 e. n.). dupa marele succes initial, la Simium, a fost proclamat Augustus, a fost ultimul imperator occidental pe tronul Imperiului roman de rasarit si ultimul care a avut sub stapanirea sa teritoriul intregului Occident. In anul 381 e. n. T. a convocat sinodul II ecumenic, proclamand crestinismul ortodox, religia de stat. A incheiat pace cu Gotii si i-a declarat aliati pe vizigotii trecuti in Imperiu. In 386 e. n., Promotus magister militum per Thraciae, a anihilat atacul ostrogotilor in Odotheus in regiunea gurilor Dunarii. In 391 e. n. a interzis toate cultele pagane.

ARCADIUS (395-408)- fiul cel mai mare al Imparatului Theodosius I si al sotiei sale Aelia Flavia Flacilia. Discipoli al lui- Thermistios II, Flacilia, Pulcheria, Arcadia si Marina. Fara autoritate, in timpul sau treburile Imperiului au fost conduse de inalti magistri de curte - Rufinus si Eutropius si in cele din urma, de sotia sa Aelia Eudoxia.

HONORIUS (395-423)-(Flavius Honorius)- fiul mai mic al lui Theodosius I si al Aeliei Flavia Facilia. In timpul sau, gotii condusi de Alaricus au asociat si pradat Roma eveniment care a produs mare consternare in tot Occidentul roman. Dupa aceasta data, Honorius a incredintat conducerea suprema a armatei lui Flavius Constantinus, pe care l-a inaltat la rangul de Augustus (8 februarie 421 e. n.).

THEODOSIUS al II-LEA (408-450)-(Flavius Theodosius)- fiul si succesorul imparatului Arcadius care l-a proclamat Augustus (10 ian. 402 e. n.), slab ca imparat, a domnit la inceput sub tutela surorii sale Pulheria, apoi sub influenta sotiei. A organizat si extins scoala intemeiata de Constantinus I la Constantinopol, facand din ea cel mai important focar de raspandire a culturii din Imperiu. A incheiat un trata de pace cu hunii, ajunsi la mare putere militara, platindu-le un tribut anual care a fost triplat. In timpul sau a fost alcatuit Codex Theodosianus, cea mai importanta codificare juridica inainte de Iustinian. Sub T. a avut loc sinodul III ecumenic (431 e. n.) si sinodul �talharesc" ambele tinute la Efes, provocate nestorianisti.

VALENTINIANUS III (Flavius Placidus Valentinianus)- as fost proclamat de Theodosius II, Augustus la Roma. Intreaga politica a Imperiului roman de apus se afla insa sub influenta lui - Aetius, magister militium si patricius. Mai tarziu V. a si-a mutat resedinta la Roma, ingrijindu-se de fortificarea orasului (439-440 e. n.), fara sa paraseasca, insa, Revenea, in care revenea periodic. ]n 440 e. n. Sicilia a fost pradata de vandali, cu care Valentinianus III a fost silit sa incheie pace, cedandu-le anumite teritorii din Africa de Nord.

MARCIAN (450-457)- trac de origine, cobora dintr-o familie modesta din apropierea orasului Philoppolis. Militar ca tatal sau Marcian a participat la razboi impotriva persilor, iar apoi s-a aflat in serviciul generalilor - Ardabur si Aspar, devenind domesticus si tribunus. Fata de barbari Marcianus a avut o atitudine curajoasa, ajutat fiind si de imprejurari. A refuzat sa mai plateasca tribut lui Attila care se indrepta spre ocean, iar trupele reduse ca efectiv, trimise de regele hun impotriva lui au fost infrante si respinse peste granita.

LEON I (457-474) - imparat al Imperiului Roman de rasarit. Fost tribunus in Tracia, el insusi originar din tribul tracilor al bessilor, a ajuns pe tron cu ajutorul generalului roman de origine germanica. Ortodox convins Leon a luptat impotriva ereziilor crestine si paganismului, ceea ce, in primul rand, i-a adus epitetul de �cel mare". Leon a cautat sa reduca din autoritatea din autoritatea lui Aspar si in general al soldatilor de neam german creand o noua garda imperial, alcatuita in special din isaureni refuzand sa mai plateasca tributul anual ostrogotilor din Pannonia., in virtutea foedus-ului incheiat de imparatul Marcian cu acestia, Leon a venit in conflict cu ei.

ZENON (474-475)(476-491)-nobil de origine isauriana cu numele Tarasikodissa, a fost adus de imparatul Leon I la Curtea de la Constantinopol, pentru a-l contrapune partidei gotice a lui Aspar. Numit comes domesticorum a adoptat numele grec Zenon si s-a casatorit cu Ariadner, fiica mai mare a imparatului. Magister militium per Thracias et patricius, Augustus. In acea ultima calitate a fost coimparat Leon II. Dupa moartea fiului sau, Zenon a ramas singur imparat. In urma unui complot al imparatului Verina, sotia lui Leon I, si a lipsei sale de popularitate. Zenon a trebuit sa fuga in Isauria. A revenit la Constantinopol in toamna lui 476 e. n., a recuperat tronul in acelasi an in care in Occident se prabusea Imperiul Roman de Apus.

ROMULUS AUGUSTUS (475-476), ultimul imparat al imperiului roman de apus (475-476). Contemporanii l-au denumit Augustus, deoarece era inca copil cand tatal sau, patriciul Orestes, l-a ridicat pe tron, la Revenna, dupa ce Odoacru, regele hierulilor, a luat in stapanire Revenna, i-a detronat, dar i-a crutat viata, dandu-i 6000 de solizi pe an si fixandu-i resedinta las Lucullanum, in Campania.

ANASTASIUS (491-518)- influentabil, manipulabil, nechibzuit, de conditie modesta si nu s-ar fi distins in nici un fel; trasatura fundamentala a caracterului sau ar fi fost fatarnicia; ar fi facut parada de mare cucernicie, ar fi impartit din plin pomeni ca un fariseu; nepotii sai ar fi fost promovati in demnitati inalte. Fizionomic era cam, ciudat, avea ochi de culori deosebite, unul inchis la culoare si celalalt albastru, de aceea a fost poreclit �Dikroos", era barbat inalt si impunator. Contemporanii mai tineri l-au descris pe imparat ca fiind binecrescut, istet, generos si rabdator; actiunile pripite i-au fost straine.

IUSTIN I (518-527)- dupa preluarea puterii Iustin i-a indepartat pe cativa inalti functionari care devenisera influenti sub Anastasius, printre care si administratorul financiar Amantius. Cotitura decisiva a fost facuta de Iustin in domeniul politicii religioase. El a pus capat separarii bisericesti care dainuia din 484 intre Orient si Occident, o disputa intre Roma si Costantinopol, la care nu era vorba de chestiuni de credinta, ci de ordin personal.

IUSTINIAN (527-565) sa angajat cu toata imensa sa putere de munca pentru realizarea unei viziuni marete, nu numai sa pastreze Imperiul Roman, ca sa-l restaureze in vechia sa maretie, sa intemeieze ordinea interna a acestui imperiu de dreptul roman reformat si codificat de o constitutie cu putere de lege si sa raspandeasca in randurile tuturor membrilor imperiului credinta crestina in forma unei dogme obligatorii. Acest program avem radacini mai vechi in istoria institutiei imperiale romane, dar realizarea sa consecventa de catre Iustinian poarta semnatura personala inconfundabila a acestui imparat.